x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Blaga: România este condamnată la stagnare şi în 2013 cu bugetul propus de USL

Vasile Blaga: România este condamnată la stagnare şi în 2013 cu bugetul propus de USL

05 Feb 2013   •   12:11
Vasile Blaga: România este condamnată la stagnare şi în 2013 cu bugetul propus de USL

 Vasile Blaga a criticat, în Plenul Parlamentului, proiectul bugetului pe 2013. Preşedintele PDL a spus că Guvernul USL condamnă România la stagnare, iar bugetul pe care vor să-l aprobe este unul destinat șomajului și nu pentru creearea locurilor de muncă .

"Acest buget este unul bazat pe creșterea taxelor și impozitelor, exact cum ați spus că nu veți face, în campania electorală. Felul cum arată construcția bugetului arată că Guvernul nu are o direcție clară, că nu știe să ia decizii, ci alege varianta cea mai simplă și costisitoare. Pentru USL locurile de muncă nu sunt o prioritate. Aici avem de a face cu un buget al șomajului”, a declarat Vasile Blaga.

"Românii trebuie să știe că vor plăti impozite mai mari ca urmare a inconsecvenței acestui Guvern. În cele 10 luni de înșelare a opiniei publice, avem zero rezultate în combaterea evaziunii fiscale, zero progrese în absorbția fondurilor europene. Avem un Guvern incompetent condus de Victor Ponta. România e condamnată la stagnare și în 2013 cu acest buget”, a mai spus liderul democrat-liberal.

×
Subiecte în articol: vasile blaga buget 2013