Contestaţiile preşedintelui Traian Băsescu la Curtea Constituţională costă Guvernul aproximativ 20 de milioane de lei, a declarat luni premierul Victor Ponta.
"Ei (parlamentarii — n.r.) au adoptat săracii la timp reglementările, dar le-au tot contestat domnul Băsescu şi cu PDL-ul şi atunci au avut cheltuieli. Ne costă vreo 20 de milioane de lei cu totul, Senat şi Cameră, contestaţiile lui Traian Băsescu la Curte. Anul ăsta plătim 20 de milioane de lei pentru că domnul Băsescu a contestat de două sau trei ori la Curte. Cum de altfel contestă totul de două ori, de trei ori. Şi cu referendumul. S-a dus referendumul. A zis din mai sau iunie Curtea Constituţională că e constituţional 30%. Suntem în noiembrie şi tot în contestaţiile domnului Băsescu. Cu Rompetrolul, de două ori a votat Parlamentul, nu o dată. Tot contestă domnul Băsescu, asta e. Încă un an de zile sau cât mai are, mai puţin de un an", a declarat premierul la Camera Deputaţilor, în contextul unei întrebări privind banii pentru salarii solicitaţi de parlamentari la rectificarea bugetară.
Despre şansele proiectului de revizuire a Constituţiei, şeful Executivului a spus că răspunsul se află la şeful statului.
"Întrebaţi-l pe domnul Băsescu când ne lasă, să ştim odată, s-a votat, s-a respins de către Curtea Constituţională. La lucruri constituţionale şi politice întotdeauna ai planuri de rezervă, la sabotaj rezistăm, nu avem ce să facem. Cu asta suntem sabotaţi în fiecare zi. Sunt convins că i-aţi întrebat pe cei de la Curtea Constituţională cum de au reuşit să nu aibă cvorum. Nu vi se pare cea mai mare ironie a anului faptul că tocmai Curtea Constituţională nu are cvorum? Puteţi să-i întrebaţi cum de n-au avut cvorum, cum de a lipsit tocmai domnul Morar, pe care îl plătim atât de bine. Curtea Constituţională în România nu are cvorum şi toţi stăm şi aşteptăm. Sigur că consider şi eu că e destul de greu de explicat", a spus Victor Ponta.
Premierul a adăugat că, în aceste condiţii, o negociere cu Traian Băsescu este exclusă.
"Cu domnul Băsescu nu ai ce să negociezi, că domnia sa ştie că pleacă şi probabil că nu pleacă chiar acasă, o mai pleca şi el pe la vreun tribunal, pe undeva, şi atunci încearcă să ne facă cât mai mult rău până pleacă. Dacă aşa a decis domnia sa, să plece cu cât mai mult rău, e o decizie pe care, sigur, eu nu o înţeleg, dar nici nu mă aştept ca cineva să-l înţeleagă pe preşedinte", a afirmat Ponta.
Întrebat în ce dosare ar ajunge preşedintele la tribunal, Ponta a spus: "Numai dânsul ştie dosarele, eu nu le ştiu".