x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: Guvernul alocă bani numai pe criteriul politic

Victor Ponta: Guvernul alocă bani numai pe criteriul politic

27 Mar 2010   •   00:00

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a acuzat Guvernul că alocă bani pe criterii politice şi a precizat că, în această perioadă, partidul său ''se luptă cu o putere care duce la distrugere administraţia locală''.



''O să ne luptăm în această perioadă cu o putere care duce practic la distrugerea administraţiei locale, pentru că e vorba de distrugerea financiară a administraţiei locale, prin faptul că nu se acordă resurse, nu se asigură cofinanţare, nu se asigură buna funcţionare din punct de financiar a structurilor locale alese'', a declarat Ponta, citat de Agerpres.

El a remarcat, totodată, şi politizarea ''absolută şi excesivă'' a tipurilor de finanţare la nivel central.

''Nu numai numirile în deconcentrate au însemnat această politizare fără precedent, dar şi folosirea surselor pe criterii strict politice. Guvernul central practic alocă bani numai şi numai pe criteriul politic al apartenenţei la PD-L şi, în anumite zone, la UDMR, împotriva celorlalţi aleşi locali'', a mai spus acesta.



×
Subiecte în articol: politic