"Nu sunteţi miniştri ai USL, PSD, PNL sau PUNR, sunteţi miniştri ai României", i-a anunţat premierul Victor Ponta pe membrii cabinetului, reuniţi în prima şedinţă după votul de învestitură primit vineri în Parlament.
"Eu cred că este bine să fie mai mulţi miniştri, pentru a avea fiecare o responsabilitate foarte clară, dar prin restructurare aveţi şi o oportunitate pe care vă cer să nu o rataţi, de a mai reduce aparatul birocratic. Cu ocazia acestei restructurări am constatat că există cinci departamente care fac acelaşi lucru în cinci ministere, am constatat că avem zeci şi sute de oameni care, teoretic, scriu trei hârtii, aşa încât, dacă sunteţi fiecare responsabil de domeniul respectiv, vă rog să fiţi responsabili şi de modul în care cheltuim banii", le-a spus Ponta miniştrilor.
El a amintit că în structura noii administraţii centrale nu va fi inclus niciun post suplimentar şi nici nu vor fi alocate fonduri în plus.
Citește pe Antena3.ro