Premierul Victor Ponta a declarat in editia de duminica a emisiunii "Sinteza zilei“, realizata de Mihai Gidea, la Antena3, ca Traian Basescu a incercat inca din luna mai sa il opreasca din a mai conduce Guvernul.
"Din luna mai, am fost convins ca domnul presedinte Traian Basescu va face totul pentru ca eu sa nu ajung sa conduc Guvernul“, a declarat Ponta, precizand ca Basescu va incerca in continuare sa schimbe primul ministru.
Primul ministru a mai spus ca Traian Basescu nu a fost impiedicat de nici un premier sa isi exercite atributiile de sef al statului.
"Pe domnul presedinte Basescu niciun premier nu l-a impiedicat sa isi exercite atributiile de presedinte. De fiecare data cel care a intervenit peste Guvern a fost presedintele. Asa s-a intamplat si in cazul domnului Tariceanu si in cel al domnului Boc si in cazul meu. Asta inseamna ca in continuare orice fel de gest al presedintelui de interventie in activitatea guvernului va fi stopat de mine“, a spus Victor Ponta.
Premierul si-a exprimat convingerea ca Traian Basescu nu se va schimba si ca acesta va fi un adversar al sau si al lui Crin Antonescu pana cand isi va termina mandatul de presedinte al Romaniei.
"Ar fi frumos si bine pentru Romania, dar nu cred lucrul asta. Domnul Antonescu si cu mine reprezentam exact opusul lui Basescu - nu am avut cariere in fosta Securitate, cum a avut domnul Basescu, nu am schimbat taberele si nu avem grupuri de interese. Sunt convins ca va fi un adversar al nostru pana cand isi va incheia mandatul de presedinte“, a declarat premierul Romaniei.
Referitor la intrevederea sa de luni cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, Victor Ponta a declarat ca agenda sa are mai multe subiecte de discutie din care reiese un mesaj constructiv.
"Maine merg sa ii spun domnului Barroso ca in Romania nu a fost o lovitura de stat, ca opt milioane si jumatate de romani nu pot da o lovitura de stat si ca guvernul roman este unul legitim“, a declarat Ponta, mentionand ca va aduce in atentia presedintelui CE si subiectul fondurilor europene, precum si masurile care vor fi luate de Executivul roman incepand cu 1 ianuarie.
"In timp ce Basescu a vorbit in numele domniei sale, eu pot vorbi in numele majoritatii parlamentare, poate chiar in numele celor opt milioane si jumatate de romani care au votat si poate chiar in numele tuturor romanilor“, a mai spus premierul Victor Ponta.