x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: PRO România își va anunța candidatul la prezidențiale în septembrie

Victor Ponta: PRO România își va anunța candidatul la prezidențiale în septembrie

09 Iun 2019   •   11:55
Victor Ponta: PRO România își va anunța candidatul la prezidențiale în septembrie

PRO România îşi va desemna candidatul la alegerile prezidenţiale într-o reuniune care se va desfăşura pe 8 sau 9 septembrie, a anunţat preşedintele formaţiunii, deputatul Victor Ponta.
Anunţul a fost făcut în deschiderea şedinţei Delegaţiei Permanente a PRO România.
"Am pus nişte seminţe în urmă cu un an, seminţele au făcut un trunchi, aşa firav, de 6,5%, acum avem un singur obiectiv - să prindem rădăcini şi să crească acest PRO România. Ne ajută greşelile adversarilor, dar azi (...) avem câteva lucruri pe care trebuie să le facem. Să ne uităm un pic la calendarul pentru perioada următoare, vă anunţ de pe acum, ca să nu vă faceţi alt program, că în primul weekend din septembrie vom avea reuniunea noastră pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale. Deci, să nu fiţi plecaţi în cazul în care vreţi să candidaţi la prezidenţiale, să fiţi aici, şi dacă nu vreţi să candidaţi trebuie să fiţi pentru că vreau să avem un candidat care să ia peste scorul actual al partidului şi care să ne pregătească pentru bătăliile următoare", a declarat duminică Victor Ponta.
Liderul PRO România a adăugat că, după momentul desemnării candidatului, în cadrul partidului va începe organizarea alegerilor din filiale. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta