x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: PSD va vota împotriva Legii bugetului de stat

Victor Ponta: PSD va vota împotriva Legii bugetului de stat

20 Dec 2010   •   12:30
Victor Ponta: PSD va vota împotriva Legii bugetului de stat
Sursa foto: /Jurnalul National
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că parlamentarii social-democraţi vor vota împotriva Legii bugetului de stat.

"Ar trebui refăcut tot bugetul ca să votăm 'pentru'. Este însă obligaţia noastră să demontăm câteva minciuni spuse zi de zi de cei de la putere şi care sunt, evident, în stilul lor. Dacă nu luăm tranşa de la Fondul Monetar Internaţional nu mai sunt bani de pensii şi salarii - minte domnul Boc, minte pentru că tranşa de la FMI va intra în rezerva valutară a Băncii Naţionale a României", a spus Ponta.

Potrivit acestuia, o altă "minciună" lansată de cei din arcul guvernamental se referă la mărirea salariilor cu 15%, adevărul fiind spus, "probabil din ignoranţă", de ministru Muncii, Ioan Botiş.

"De fapt creşterea aşa cum a explicat-o Botiş este de 1%. Sunt câteva minciuni, oamenii nu mai înţeleg dacă se uită la Boc şi la miniştrii lui nimic. Avem măcar obligaţia să le spunem românilor - Boc a mia oară îşi bate joc de voi şi Băsescu la fel", a menţionat liderul social-democrat, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă PSD îşi va susţine toate amendamentele depuse la legea bugetului de stat, Ponta a afirmat că acest lucru se va întâmpla doar dacă parlamentarilor social-democraţi li se "va da voie".

"După cum ştiţi Roberta Anastase şi cu ceilalţi, toţi se pregătesc să nu ne lase nici măcar să le susţinem. (...) Deja orice este posibil într-un Parlament condus de Anastase şi practic condus de Traian Băsescu prin telefon. (...)Vom avea o maşină de vot fără niciun fel de raţiune, fără niciun fel de interes pentru România şi care va ridica mâna în bloc pentru banii pe care îi primeşte fiecare parlamentar de la Boc şi mai ales pentru promisiunea că majoritatea fondurilor bugetare fiind la miniştrii, în special la doamna Udrea, dar şi la câţiva miniştri, cine tace şi votează va primi şi anul viitor. În rest bugetul este exact pe strategia economică a Guvernului Boc şi de fapt a lui Băsescu - fură toţi banii şi fugi", a menţionat liderul PSD.

El a reiterat ideea că, înaintea începerii dezbaterilor pe Legea bugetului de stat, la ora 14,00 conducerea PSD se va întâlni cu grupurile parlamentare reunite şi cu reprezentanţii aleşilor locali pentru a stabili principiile privind poziţia partidului cu privire la buget, întâlnire la care au fost invitaţi şi liderii PNL, Crin Antonescu, şi cel al PC, Daniel Constantin.

"Vom încerca să avem o poziţie comună. Poziţia noastră vizavi de buget o cunoaşteţi şi o vom prezenta din nou, de ce acest buget este unul de campanie electorală pentru PDL şi este un buget care, în mod clar, va adânci criza economică şi socială din România, va adânci corupţia şi dependenţa tuturor categoriilor sociale şi profesionale de Guvern şi de PDL. Însă toate aceste puncte le discutăm, le stabilim împreună la întâlnirea de la ora 14,00 şi le vom prezenta după-amiază la dezbaterile generale pe tema bugetului", a afirmat Ponta.

×