Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat duminică seară, la Antena 3, că este optimist în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor europarlamentare, menţionând că e posibil ca socialiştii să obţină cele mai bune rezultate în România şi în Italia, unde trăiesc un număr însemnat de români.
Victor Ponta a apreciat că rezultatele alegerilor europarlamentare vor reprezenta o "notă pozitivă sau negativă" pentru ceea ce partidele au făcut în ultimii ani.
În context, a menţionat că mizează pe faptul că socialiştii vor obţine cele mai bune rezultate în România, dar şi în Italia, unde trăiesc un număr însemnat de români.
Totodată, el a spus că ar vrea ca în anul 2019, când România va prelua preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, la masă să stea "cu drepturi depline" şi Republica Moldova şi astfel să se îndrepte o "nedreptate istorică" produsă românilor de pe cele două maluri ale Prutului.