x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Videanu: "Mulţi din PSD visează încă la socialismul cu faţă umană"

Videanu: "Mulţi din PSD visează încă la socialismul cu faţă umană"

03 Sep 2009   •   00:00

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, astăzi, la Costineşti, că mulţi din PSD vizează, precum o face preşedintele de onoare al acestui partid, Ion Iliescu, la socialismul cu faţă umană, între PDL şi PSD existând o viziune diferită privind perspectiva modernizării României.



Adriean Videanu a ţinut să facă o completare la discursul preşedintei Organizaţiei de Femei, Sulfina Barbu, care vorbea despre faptul că Ion Iliescu pledează pentru o tergiversare a aplicării măsurilor de refromă a statului.

Videanu a competat-o pe Sulfina Barbu, spunând că nu e vorba numai de Ion Iliescu, ci şi de Mircea Geoană. "Amintiţi-vă, în februarie a spus public că este sfârşitul capitalismului. Da, domnul Geoană, marele capitalist. Asta este marea diferenţă dintre noi: ei încă văd socialismul cu faţă umană. Aşa s-a construit PSD-ul. Avem, din perspectiva modernizării României, viziuni diferite. Ei încă vor, mulţi dintre cei din PSD, acel socialism cu faţă umană pe care domnul Ion Iliescu aşa îl visează tot timpul", a spus prim-vicepreşedintele PDL, citat de Mediafax.

Adriean Videanu a adăugat că PDL nu mai aşteaptă nimic, şi va continua modernizarea statului. "Dacă ei vor să fie parteneri cu noi, bine, dacă nu, noi oricum o facem ( modernizarea. nr), a continuat el.

Sulfina Barbu a spus, la rândul ei, că nu ştie dacă partenerii de la PSD doresc să facă reformele statului sau nu.

"Este decizia pe care trebuie să şi-o asume şi este tesul PSD-ului cu PSD-ul însuşi", a spus preşedinta Organizaţiei de femei.

Ea a arătat că în PSD sunt cel puţin două părţi, o parte tăcută şi muncitoare care îşi asumă deciziile guvernamentale, care munesc serios şi o parte care se află în campanie electorală de mult timp şi care lansează pe piaţă multe intoxicări, iar prin acest mod de acţiune nu fac altceva decât să saboteze guvernarea.

×
Subiecte în articol: politic