Premierul Florin Cîțu participă, luni, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora prim-ministrului”, la solicitarea grupului parlamentar al PSD. În timpul declarațiilor, premierul Cîțu a afirmat că cei care îl contestă sunt „slugile lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov”.
Deputații PSD au propus ca temă „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”.
Principalele declarații
Florin Cîțu: „Ei m-au invitat aici să vadă cât rezist la înjurăturile lor. Acest prim-ministru rezistă. Cine sunt cei care mă contestă? conducerea PSD: Ciolacu, Grindeanu, Stănescu, Tudose – aceștia mă contestă pe mine. Repetăm numele celor care mă contestă, ca să știe românii. Toți, slugile lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Cel mai tragic și cred că e la limita trădării naționale: propun să nu mai plătim contribuția la UE. De acolo vor să ia acești bani. Nu voi permite acest lucru, domnilor. Anul acesta avem un buget echilibrat, credibil, un buget construit în jurul investițiilor. Vom face reformă în acest an.”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu: „Ați vorbit vreo 10 minute, în tot acest timp ați împrumutat România cu vreo 600.000 de euro. O mie de euro pe secundă furați din buzunarul fiecărui român. Domnule Cîțu, nu aveți bani să le plătiți salariile restante minerilor blocați în subteran, deși în campanie ați găsi 2 miliarde doar pentru primarii PNL, mită electorală. Culmea, nu v-a folosit nimic, ați pierdut alegerile. Domnule Cîțu, dați-le banii înapoi oamenilor, sunt bani munciți. Veniți azi cu un buget de austeritate, fără perspective. PSD a lăsat un eficit de 2,8% din PIB. Orban și Cîțu din 2020 au lăsat lui Cîțu din 2021 un deficit de 10% din PIB. V-am auzit azi că PSD scoate România din UE. Vedeți în manualele de istorie că PSD a dus România în UE. România de azi e în derivă pentru că ați alocat cel mai mic pachet din UE pentru redresare, a spus-o Comisia Europeană. Ați dovedit că nici să mori nu e gratis, ați tăiat și din ajutorul de înmormântare. Dle Cîțu, totul se reduce la bani la dvs, fie îi furați, fie îi tăiați. Dar există și lucruri precum iubirea pentru copiii noștri, cărora le-ați tăiat alocațiile, sau respectul pentru bătrâni, pe care i-ați mințit. Sunteți plin de ură față de bugetari, pe care îi amenințați cu tăieri de salarii. Mințiți în continuare pe toată lumea, doar ca să învrăjbiți românii. Recunoașteți că nici nu ați citit legea salarizării când ați mințit că există spor de calculator – nu mai există de 20 de ani. Singurul spor pe care l-ați scos a fost cel din prefecturi, pe care tot voi l-ați introdus.”
Gabriel Andronache (PNL): „Susțin dezbaterile în jurul legii bugetului, dar din respect pentru oamenii care ne-au mandatat, cred că trebuie purtată cu argumente, nu cu minciuni. Evoluțiile economice ne arată că România a adoptat unele dintre cele mai bune măsuri pentru atenuarea crizei economice. Ori de câte ori guvernele de dreapta au însănătoșit economia, au urmat guverne socialiste care au reînviat pensiile speciale. Acest buget e realist și asigură resursele necesare pentru plata salariilor, a pensiilor și alocațiilor majorate.”
Ionuț Moșteanu (USR-PLUS): „România se schimbă. Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR este cel care reprezintă oamenii care nu mai vor să vadă penali în funcții pbulice și baroni, funcționari incompetenți în instituții, spitale în paragină. Sub bagheta lui Ponta, Dragnea, Dăncilă ați ratat toate oportunitățile pentru România. Nu puteți să-i dați lecții de economie lui Năsui când l-ați avut ministru pe Andrușcă. Avem o nouă generație care duce România într-o direcție bună. Bugetul e construit pe dezvoltare și investiții. Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR prezintă un buget de investiții de peste 61 de miliarde de lei, cel mai mare din istorie.”
George Simion (AUR): „Vin din Hunedoara unde am fost chemați de mineri pentru că bătaia de joc a atins cote maxime. Grupul AUR va părăsi sala de ședințe în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului. Minerii noștri vor ajunge culegători de sparanghel în Germania. Nu vindeți gazele din Marea Neagră, nu dați legea off-shore, nu vindeți portul Constanța și nu distrugeți Poșta Română.”
Miclos Zoltan (UDMR): „Fiind un buget postcriză, înseamnă că de acum începem să reconstruim bugetul. Bugetul pe 2021 ne oferă un parcurs clar în privința deficitului și ne oferă garanția menținerii datoriei publice sub nivelul critic.”
Florin Cîțu: „Nu a fost vorba despre buget azi. Cei care au discutat despre buget nu l-au înțeles. Mă gândeam să vă înscriu la școală, domnule Ciolacu. Dragi, pesediști, puneți mâna pe carte! Cititul nu a omorât pe nimeni.”
Știre în curs de actualizare...