x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș candidat pentru funcția de premier

VIDEO Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș candidat pentru funcția de premier

11 Oct 2021   •   18:11
VIDEO Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș candidat pentru funcția de premier

UPDATE Președintele Klaus Iohannis a decis să îl desemneze pentru poziția de candidat la funcția de premier pe Dacian Cioloș.

Iohannis a spus că la consultările de luni cu partidele politice a reiterat importanța unor chestiuni care trebuie rezolvate „indiferent cine guvernează”.

„Formațiunile politice au venit cu diferite abordări, propuneri, așa cum reprezentanții acestor formațiuni le-au prezentat și opiniei publice. Eu am reținut una pe care o voi și pune în practică: am decis să-l desemnez pentru poziția de candidat la funcția de prim-ministru pe Dacian Cioloș”, a afirmat Iohannis.

UPDATE Președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă luni, la 18:10, după consultările cu partidele și formațiunile politice pentru formarea unui nou guvern.

Şeful statului a avut luni consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. 

 

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis discută, luni, la Palatul Cotroceni cu delegaţia UDMR, în cadrul consultărilor privind desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Din delegaţia UDMR fac parte: preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, liderul senatorilor UDMR, Turos Lorand, şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad-Andras.

"Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului - în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are. (...) Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un Guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi, bineînţeles, acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea Guvernului", a declarat, Kelemen Hunor.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu delegaţiile PNL, PSD, USR şi AUR.

Consultările şefului statului cu partidele şi formaţiunile politice se încheie cu delegaţia minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament.

UPDATE:Preşedintele Klaus Iohannis discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegaţia Alianţei pentru Unirea Românilor, în cadrul consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Din delegaţia AUR fac parte copreşedinţii formaţiunii George Simion şi Claudiu Târziu, precum şi Marius Lulea, Dan Tănasă şi Dumitrina Mitrea.

Copreşedintele AUR George Simon a declarat, luni, că formaţiunea sa merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu un protocol pentru alegeri anticipate şi îşi doreşte un premier independent, respingând "orice încercare de a-l menţine pe Florin Cîţu la Palatul Victoria".

Anterior, şeful statului s-a consultat cu PNL, PSD şi USR.

După consultările cu AUR, şeful statului urmează să discute cu UDMR şi minorităţile naţionale reprezentate în Parlament


UPDATE:Președintele Klaus Iohannis discută cu delegația USR. Aceștia au stabilit luni să îl propună pe Dacian Cioloș premier și să îi propună președintelui o listă de reforme pentru refacerea coaliției de guvernare.

Delegaţia USR este formată din: Dacian Cioloş, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion şi Cristian Ghinea.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu PNL şi PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să discute cu AUR, UDMR şi minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.


UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis discută, luni, la Palatul Cotroceni cu delegaţia PSD, în cadrul consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Delegaţia PSD este formată din preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, şi trei reprezentanţi ai administraţiei locale.

"Aş vrea să vă anunţ că mergem la Cotroceni din respect pentru instituţia prezidenţială, fiind cea mai importată instituţie a statului român, nu din respect pentru cei care au creat această criză politică. O să merg însoţit de secretarul general al partidului, Paul Stănescu, dar şi de trei tineri din administraţiile locale, să vadă şi domnul preşedinte că nu sunt frustraţi că sunt de la PSD, sunt frustraţi de ce păţesc românii în administraţiile lor şi vor fi mari probleme cu şcolile şi cu spitalele pe care le au în subordine, în perioada următoare. Mergem şi cu planul PSD de combatere a crizei sanitare de acum 8 luni, care este actual şi acum şi o să mergem şi cu cele 10 propuneri pe termen scurt pe care le are PSD, astfel încât capitalul românesc şi populaţia să depăşească aceste luni, această iarnă", a spus Ciolacu, luni, la sediul central al PSD.

Anterior, şeful statului a avut consultări cu PNL.

După discuţiile cu PSD, şeful statului urmează să primească delegaţiile USR, AUR, UDMR şi minorităţile naţionale reprezentate în Parlament. 

 

UPDATE: PNL este primul partid care a ajuns față în față cu președintele Klaus Iohannis. Delegaţia liberalilor este formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.


Şeful statului îi are alături pe consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină şi Daniela Bârsan.

Săptămâna trecută, liberalii au precizat că nu vor face nicio nominalizare de prim-ministru, având în vedere că, în acest moment, nu au o majoritate. PNL şi-a schimbat, în acest fel, poziţia, după ce anterior anunţase că nominalizarea pentru funcţia de prim-ministru va fi Florin Cîţu.

După consultările cu PNL, şeful statului urmează să discute cu PSD, USR, AUR, UDMR şi minorităţile naţionale reprezentate în Parlament.

Stire initiala:Președintele Klaus Iohannis va avea luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern, după ce Executivul condus de Florin Cîțu a fost demis prin moțiune de ceznzură.

Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor începe la prânz. Partidele vor fi chemate separat.

Consultările vor avea loc după următorul program:

Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

Guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură, marți, în Parlament.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: consultari guvern