x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Violeta Alexandru, despre PNRR: Eu aș fi fost mai modestă în ceremonie

Violeta Alexandru, despre PNRR: Eu aș fi fost mai modestă în ceremonie

27 Sep 2021   •   21:21
Violeta Alexandru, despre PNRR: Eu aș fi fost mai modestă în ceremonie

Deputatul PNL Violeta Alexandru nu înțelege de ce a fost „atâta mister în legătură cu PNRR” și spune că ar fi fost mai modestă cu ceremonia de luni la care au participat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu.

„De ce nu ar fi spus clar, răspicat Ursula von der Leyen, Șefa Comisiei Europene la plecarea spre România: am plecat spre București pentru a semna PNRR-ul României? Îl semnez, pur și simplu. E gata, peste x săptămâni sau luni vine prima tranșă în valoare de… Ce anume s-a semnat? O adresă? Chiar acordul/contractul Comisie - Guvernul României? O foaie de parcurs? Ce atâta mister dacă lucrurile sunt clare? Pe cuvânt dacă înțeleg declarația: azi dau undă verde”, a scris pe Facebook luni seara Violeta Alexandru.

Ea susține că ar fi pus un simplu text din care oamenii să înțeleagă când ajung banii și când se dă drumul proiectelor.

„Eu aș fi fost mai modestă în ceremonie. Pentru că am rămas printre ultimii. Aș fi pus, dacă într-adevăr s-a semnat chiar acordul. Pur și simplu - o simplă poză cu foaia de parcurs și un text scurt ca să înțeleagă tot omul când ajung, de fapt, banii (împrumuturi, înțeleg că sunt, în mare măsură), când se semnează contractele cu beneficiarii, când se dă drumul la treabă în cel mai optimis/pesimist scenariu. Atât. Cu gândul la beneficiarii proiectelor. Dar asta sunt eu”, a mai scris deputatul pe rețeaua de socializare.

„Am văzut, în schimb, poza cu ai mei colegi de partid și de guvern (bănuiesc că și Rareș Bogdan și Cristi Bușoi se pregătesc să intre în Guvern, așa aș zice), toți în poză. Și tot citeam informațiile. Pe cuvântul meu că nu se înțelege clar ce este, în pofida punctajelor. Acum, nu stiu … Poate că s-a instalat și și sentimentul că în locul adevărului asumat, se prezintă, la sugestia consultanților, părți care avantajează. Adică, o fi și o chestiune de lipsă de încredere, după o serie de întâmplări și declarații modificate de la o lună la alta. Probabil. Dar nu e vina mea”, a adăugat Violeta Alexandru.

Ea a anunțat că va urmări care va fi primul contract semnat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Violeta Alexandru