x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă: În şedinţa de Guvern se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.

Viorica Dăncilă: În şedinţa de Guvern se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.

05 Mar 2019   •   15:08
Viorica Dăncilă: În şedinţa de Guvern se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, în şedinţa de Guvern de marţi, se vor adopta modificările propuse la OUG 7/2019.
"Aprobăm în şedinţa de astăzi soluţiile convenite cu reprezentanţii CSM şi cu cei ai asociaţiilor profesionale din domeniul juridic în cadrul discuţiilor pe care le-am purtat săptămâna trecută. Noile prevederi reflectă propunerile magistraţilor cu privire la principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, delegarea procurorilor în funcţiile de conducere şi la promovarea în funcţiile de conducere a Parchetelor, pentru care numirea se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei. De asemenea, luăm măsuri şi pentru salarizarea corespunzătoare a specialiştilor IT care lucrează în sistemul judiciar. Începând din această lună, specialiştii IT care lucrează în Justiţie vor beneficia de aceleaşi drepturi salariale. După cum ştiţi, acest act normativ a fost transmis CSM săptămâna trecută pentru consultare şi avizare", a declarat prim-ministrul, înaintea şedinţei de Guvern.
Viorica Dăncilă a reafirmat că Guvernul rămâne deschis "dialogului constructiv pentru soluţionarea oricărei neclarităţi, astfel încât sistemul judiciar să funcţioneze corect cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
"În urma discuţiei pe care am avut-o, am transpus în acest act normativ toate prevederile susţinute de cei care au participat la acea şedinţă", a adăugat premierul. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă OUG 7