x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu: Repingerea ordonanţei referitoare la funcţiile de conducere din spirale este o ruşine

Vlad Voiculescu: Repingerea ordonanţei referitoare la funcţiile de conducere din spirale este o ruşine

02 Mar 2017   •   13:02
Vlad Voiculescu: Repingerea ordonanţei referitoare la funcţiile de conducere din spirale este o ruşine
Sursa foto: Steluta Popescu

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, a declarat joi, la dezbaterea din comisia de resort a Camerei Deputaţilor, că OUG 79/2016 referitoare la funcţiile de conducere din spitale reprezintă un început de reformă necesar, combate nepotismul, el afirmând că îi este "ruşine" de argumentele aduse în Senat pentru respingerea acestei ordonanţe. 

"Această ordonanţă este doar un început de reformă, un început din reforma care este atât de necesară în sistemul sanitar. Această ordonanţă nu rezolvă problemele pe fond, dar rezolvă câteva lucruri punctuale care sunt absolut necesare şi asupra cărora nu cred că există niciun fel de îndoială. Această OUG elimină restricţii care nu au sens. (...) Nu există niciun motiv pentru care să permitem politizarea managementului spitalelor în continuare, de aceea această ordonanţă prevede faptul că atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic nu poate fi manager de spital", a precizat Voiculescu. 

El a arătat că această ordonanţă de urgenţă combate nepotismul, care este "un flagel în sistemul sanitar românesc". 

Vlad Voiculescu a criticat argumentele aduse de Comisia de sănătate din Senat pentru respingerea acestei ordonanţe. 

"Aş vrea să mă refer la raportul comun al comisiilor din Senat. Aş vrea să dau citire celor patru argumente care au fost aduse de Comisia de sănătate din Senat şi m-aş bucura foarte tare dacă am putea să le discutăm sau cineva din comisie să le dea citire. Mie mi-e ruşine. Mi-e ruşine că Senatul ţării mele a putut să dea aceste motive pentru respingere", a spus Voiculescu. 

Fostul ministru a menţionat, printre aceste motive, faptul că nu s-a realizat niciun fel de consultare cu factorii direct implicaţi, că niciun expert în domeniile medicină şi farmacie nu poate face parte din comisiile de specialitate datorită conflictului de interese, extrem de restrictiv reglementat, iar în situaţia adoptării acestei OUG universităţile de medicină vor fi obligate să îşi reevalueze implicarea în modul de utilizare a echipamentelor. 

"Dacă aceste motive sunt necesare şi suficiente pentru Senatul României să respingă OUG cu nota de fundamentare de 26 de pagini care reglementează lucruri absolut de bun simţ, atunci eu nu ştiu ce să cred despre cum funcţionează acest Parlament. Sper că o să vă faceţi treaba cu bun simţ şi cu conştiinţă pentru ceea ce îi trebuie sistemului sanitar din această ţară", a adăugat Voiculescu. 

Deputaţii din Comisia de sănătate au organizat o dezbatere referitoare la Ordonanţa de Urgenţă 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, la care participă rectori ai universităţilor de medicină, reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniu, experţi. 

OUG 79/2016 prevede extinderea incompatibilităţilor pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director - director medical, director financiar-contabil - astfel încât aceste funcţii au devenit incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control în partide politice sau societăţi comerciale. Aceasta prevede şi extinderea conflictului de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu: "deţinerea de către soţul/ soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea, inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de manager".

Sursa: AGERPRES

×