POLITIC
Liderul PUR, Dan Voiculescu, i-a trimis ieri presedintelui Ion Iliescu o scrisoare in care a adus argumente in favoarea organizarii unui referendum national pentru consultarea cetatenilor cu privire la aderarea Romaniei la UE.
CARMEN VINTILA
Presedintele Partidului Umanist din Romania, Dan Voiculescu, i-a trimis ieri presedintelui Ion Iliescu o scrisoare in care a adus argumente in favoarea propunerii partidului sau privind organizarea unui referendum national pentru consultarea cetatenilor cu privire la aderarea Romaniei la UE.
Ideea a fost lansata public la inceputul saptamanii de catre vicepresedintele PUR, Codrut Seres.
"Partidul Umanist din Romania a afirmat, de mult si fara echivoc, ca locul Romaniei este in marea familie a Europei. Dar noi apreciem ca cetatenii tarii au dreptul sa cunoasca totul despre integrare, sa stie ce ii asteapta, si cu bune, si cu mai putin bune, sa nu fie surprinsi de nici una dintre consecintele integrarii in UE", se arata in scrisoarea liderului PUR.
ARGUMENTE. Dan Voiculescu considera ca respingerea apriori a ideii de consultare a romanilor prin referendum si intrarea tarii in Uniunea Europeana doar pe baza sondajelor de opinie ar demonstra o lipsa de democratie pe care umanistii nu o pot tolera. El i-a spus presedintelui Iliescu ca "nu trebuie sa ne temem de reactia membrilor UE fata de ideea unui referendum". "Cand s-a pus problema introducerii euro ca moneda europeana, unele dintre tarile UE au recurs la consultarea larga a propriilor cetateni si faptul ca Anglia nu a introdus inca moneda europeana arata ca democratiile occidentale manifesta reciprocitate si receptivitate fata de vocea liber exprimata a cetateanului.
Citește pe Antena3.ro