Deputatul PNL, Ioan Ghise, a anuntat ieri ca va intra in greva japoneza daca, in doua saptamani, in plenul Camerei nu va fi utilizat votul electronic, instalat inca de la inceputul actualei sesiuni parlamentare. Liberalul l-a somat public pe presedintele Camerei, Adrian Nastase, sa isi asume responsabilitatea pentru aceasta situatie si sa prezinte "termenul-limita pana la care se va vota electronic, iar votul nominal al deputatilor, in plen si comisii, va fi facut cunoscut cetatenilor". Ghise i-a acuzat pe reprezentantii conducerii Camerei ca, "in mod voit si premeditat, rapesc cetatenilor dreptul de a sti cine, ce, cand si cum voteaza" si ca au aceasta atitudine deoarece "gandurile, actiunile si votul lor ascund interese de grup". Ghise a amenintat ca, daca in cele doua saptamani, Adrian Nastase nu va dispune folosirea votului electronic, va apela la alte forme de protest.
STUPID. In replica la acuzatiile liberalului, Adrian Nastase a spus ca i se pare "stupid" sa dea explicatii "domnului respectiv care nu a facut nimic" pentru proiectul de introducere a votului electronic, demarat de el o data cu preluarea presedintiei Camerei. "Eventual, il rog sa astepte linistit cu greva japoneza, cu greva chineza, cu greva americana, de care greva vrea dansul", a spus ironic Nastase. El a explicat ca sistemul electronic nu a fost pus pana acum in functiune deoarece nu au sosit toate echipamentele, licitatia incheindu-se in vara. Nastase a estimat insa ca situatia se va rezolva in urmatoarele doua-trei saptamani. Pe de alta parte, presedintele Camerei a tinut sa ii reaminteasca liberalului ca el a mai introdus un sistem de vot pe vremea cand conducea Camera Deputatilor, cu sediul in Dealul Mitropoliei, insa atunci unii parlamentari "au sabotat sistemul si introduceau ace de gamalie in firele electrice care duceau la sistemul de numarare". (Lavinia Dimancea)