x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Votul uninominal a fost respins

Votul uninominal a fost respins

05 Feb 2004   •   00:00

Propunerea privind introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare din acest an a fost respinsa ieri de membrii Comisiei electorale.

Membrii Comisiei pentru modificarea legilor electorale au respins ieri propunerea de introducere a votului uninominal la alegerile parlamentare din acest an.

Comisia a exclus atat propunerea PSD, care dorea introducerea votului ununominal doar la Senat (cu 11 voturi apartinand PRM, UDMR si minoritatilor, la 6), dar si propunerea aliantei PNL-PD, care cerea vot mixt la ambele Camere, adica jumatate din numarul de parlamentari sa fie alesi pe liste de partid, iar cealalta jumatate prin vot uninominal. Comisia a mai aprobat in schimb propunerea PSD de reducere a perioadei campaniei electorale de la 45 de zile la 30, singurii care s-au opus fiind liberalii si democratii. O alta propunere a PSD, aceea ca numarul de parlamentari sa fie redus cu 10 la suta, a fost respinsa, dar s-a hotarat totusi ca numarul de mandate sa se reduca cu 5 la suta, reducere corespunzatoare scaderii numarului populatiei. Restul voturilor vor fi redistribuite la nivel national, la fel ca si pana acum, si nu asa cum a propus PSD, la nivel de circumscriptii electorale, lucru ce ar fi avantajat partidele mari. Pragul electoral pentru ca un partid sa intre in Parlament va fi de 5 la suta, iar pentru aliante de 5 la suta plus cate unul 1% pentru fiecare partid membru, dar nu mai mult de 10%. Alegatorii vor putea vota cu buletinul si cu cartea de alegator. In urmatoarea sedinta, membrii comisiei trebuie sa mai stabileasca si care ar fi cea mai buna definire a notiunii de minoritate traditionala, astfel incat numarul de mandate repartizate minoritatilor sa nu fie mai mare de 18. Desi votul uninominal a cazut la comisie, PSD este hotarat sa depuna un amendament pe aceasta tema in plenul Parlamentului.

×
Subiecte în articol: politic