x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 5 vulnerabilitățile ale contracandidatului Viorica Dăncilă

5 vulnerabilitățile ale contracandidatului Viorica Dăncilă

de Ion Alexandru    |    14 Noi 2019   •   07:29

Deși candidatul PSD, Viorica Dăncilă, îl presează pe Klaus Iohannis să participe la o confruntare electorală, în situația puțin probabilă că acesta va accepta, poate avea, la rândul ei, o serie de vulnerabilități. Spre exemplu, Iohannis o poate provoca pe Dăncilă la un test-fulger de vorbire liberă în limba engleză.

De asemenea, i se poate reproșa candidatului PSD că a devenit prim-ministru al Guvernului României, fiind propusă de Liviu Dragnea, temă care să satisfacă orgoliul electoratului de „dreapta”, în condițiile în care opinia acestui electorat este aceea că fostul președinte al PSD a dorit să-și impună la Palatul Victoria o persoană obedientă. Cu toate că, încă dinaintea alegerilor europarlamentare, Viorica Dăncilă a luat o serie de decizii contrare voinței lui Liviu Dragnea. o altă vulnerabilitate pe care Iohannis o poate specula este legată de situația economică bugetară „dezastruoasă” descoperită de Guvernul Orban. Temă pe care Dăncilă o poate contracara cu rezultatele creșterii economice, argument folosit în spațiul public de toți vectorii de opinie ai PSD.

Viorica Dăncilă poate pierde, în planul imaginii, dezbaterea cu Iohannis dacă va avea un moment de slăbiciune, în care presiunea exercitată asupra ei să conducă la un moment de clacare. Așa cum presa a prezentat, pe surse, detalii din ultima ședință a CEX, de marți, când Dăncilă ar fi fost la un pas să renunțe la candidatură. Mai există un element, adus în discuție, în ultimele zile, de un organ de presă, care ar putea vulnerabiliza candidatura Vioricăi Dăncilă, într-o confruntare directă cu Klaus Iohannis. este vorba despre o plângere penală depusă la Parchet de un membru al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, care ar fi denunțat angajarea ilegală a fostului șef al Departamentului pentru Problemele revoluționarilor, Emil Cutean, pentru care, ulterior, Guvernul Dăncilă ar fi emis o ordonanță de Urgență în cursul anului curent.

×