Liberalii ar putea să-l desemneze pe actualul europarlamentar Rareș Bogdan pentru a o contracandida pe Gabriela Firea, la alegerile locale din vara acestui an. Noul scenariu electoral este pus pe tapet după ce oferta PNL făcută lui Nicușor Dan, de a se înscrie în partid, a fost declinată de către acesta din urmă, iar din sondajele interne comandate rezultă că Violeta Alexandru nu este deloc bine cotată în preferințele electoratului bucureștean.
Rareș Bogdan, care, anterior, a respins vehement ipoteza candidaturii sale pentru Primăria Capitalei, a confirmat, în sfârșit, că, dacă partidul îi va cere acest lucru, se va “sacrifica”. “Noi trebuie să dăm o soluție pentru București. Eu voi fi întotdeauna pompierul de serviciu acolo unde mi se cere, în orice loc din România sau din afară, dar cred foarte mult că ai mei colegi, sprijiniți fiind de Ludovic Orban, pot să facă o figură excepțională. Dacă nu găsim o soluție sigură 100%, nu o să mă uit să vedem cum pierde partidul alegerile ca în 2016”, a afirmat Rareș Bogdan. Mai mult, acesta este de părere că ar putea obține între 37 și 38 la sută în eventualitatea unei candidaturi, în timp ce Gabriela Firea nu ar putea strânge, în opinia sa, mai mult de 20 de procente.
Rareș Bogdan nu este singurul liberal, în afara Violetei Alexandru, sondat în perspectiva alegerilor pentru Primăria Capitalei. Pe lista celor măsurați se află ministrul Finanțelor, Florin-Vasile Cîțu, dar și președintele PNL, Ludovic Orban.