x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social “40 de urgentişti, căutăm spital”

“40 de urgentişti, căutăm spital”

de Monica Cosac Publicat la 09 Mai 2018 10:24 Modificat la 09 Mai 2018 10:24
“40 de urgentişti, căutăm spital”

Judeţul Bihor va rămâne fără terapie intensivă mobilă, iar Secţia de primiri urgenţe a Spitalul Judeţean din Oradea rămâne fără personal, după ce toţi cei 40 de medici urgentişti din cadrul UPU-SMURD şi-au înaintat demisiile. Practic, doctorii sunt toţi în preaviz şi vor mai asigura activitatea în spital doar până luni, 14 mai.

Decizia fără precedent a doctorilor din Oradea vine ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local, prin care sporurile pentru munca în condiții deosebite le sunt micşorate substanţial, ceea ce ar înseamnă o pierdere de câteva sute de lei din veniturile lunare. Asistenţii medicali au anunţat că vor urma exemplul doctorilor, dacă primăria şi conducerea spitalului nu găsesc o soluţie pentru nemulţumirile lor.

Unul dintre medicii demisionari a postat şi un anunţ pe un cunoscut site de profil, cu textul: „40 de medici urgentişti cu experienţă îşi caută spital”.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bihor, Gheorghe Carp, speră să fie găsită cât mai repede o soluţie, pentru detensionarea situaţiei. Dacă demisiile vor intra în vigoare, activitatea UPU a celui mai mare spitalul din judeţ va fi compromisă.

60 dintre cei 90 de asistenţi medicali ai UPU-SMURD au semnat deja demisia, dar încă nu au înregistrat-o.

 

×