x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 90% - ținta României de vaccinare anti-COVID pentru anul 2023 

90% - ținta României de vaccinare anti-COVID pentru anul 2023 

de Monica Cosac    |    12 Noi 2021   •   07:26
90% - ținta României de vaccinare anti-COVID pentru anul 2023 

Nu mai puțin de 90% dintre românii cu vârste de peste 12 ani și-au propus guvernanții să vaccineze anti-COVID, până la finalul anului 2023, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Sănătății și pus în dezbatere publică pe site-ul instituției. Pentru anul 2022, obiectivul de vaccinare este de 70% din populația generală cu vârsta de 12 ani și mai mult și de 20% dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. 

 

Proiectul de HG propus Ministerul Sănătății și aflat de miercuri în circuitul de avizare completează, practic, Strategia de vaccinare împotriva Covid-19 adoptată prin Hotărârea Guvernului 1031/2020, în care nu au fost prevăzute ținte de imunizare a populației eligibile. 

 

Un nou obiectiv: continuitate

 

Pe lângă cele două obiective generale anterioare, care fac referire la „asigurarea unui mediu favorabil vaccinării, ca politică eficace de prevenție a infectării cu virusul SARS-CoV-2” și crearea premiselor pentru punerea în practică a activității de vaccinare anti-COVID-19, noul proiect de HG introduce un obiectiv nou, și anume: „Asigurarea continuității activității de vaccinare împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, eficacitate şi echitate pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2 şi limitarea pandemiei COVID-19 în România”.

Totodată, sunt introduse două noi puncte referitoare la țintele de vaccinare. Astfel, pentru anul 2022, „obiectivul de acoperire vaccinală este de 20% pentru copii cu vârsta < 12 ani, date fiind studiile existente ce relevă un grad crescut de reticență parentală, urmând a fi reevaluată periodic; obiectivul de acoperire vaccinală este de 70% pentru populația generală cu vârsta de ≥ 12 ani”, conform documentului, iar pentru anul 2023 „obiectivul de acoperire vaccinală este de 90% în populația generală eligibilă, cu vârsta de ≥ 12 ani, de asemenea, ponderată pe diversele categorii de vârstă”. 

Proiectul de act normativ mai precizează, de asemenea, că „este recomandabil ca vaccinarea împotriva Covid-19 să se realizeze cu tipurile de produsele utilizate până în prezent, luând în considerare acceptabilitatea populației pentru anumite tipuri de vaccinuri împotriva Covid-19”.

La 1 noiembrie 2021, România avea o rată de vaccinare cu cel puțin o doză de aproape 42% a populației eligibile de peste 12 ani (16.828.346 de persoane eligibile) și o rata de acoperire din populația generală rezidentă de aproximativ 36,8%, sub ținta stabilită în Strategie, arată nota de fundamentare. Astfel că „ar rămâne de acoperit minim 28% din populația eligibilă de peste 12 ani și 20% din populația de 5-11 ani”.

În acest context, ținta de 20% dintre copiii de 5-11 ani vaccinați este catalogată drept un „obiectiv precaut”.

 

Pfizer și Johnson & Johnson, preferate 

 

Din calculele făcute de reprezentanții Ministerului Sănătății, în ultimele luni, românii care s-au vaccinat anti-COVID au optat cu precădere pentru două dintre cele patru seruri care se administrează în țara noastră, și anume: Johnson & Johnson și Pfizer. 

„Vaccinurile împotriva COVID-19 Janssen (produs de Johnson & Johnson) și Comirnaty (Produs de Pfizer – BioNTech) acoperă majoritatea persoanelor nou-vaccinate în ultimele luni”, potrivit notei de fundamentare. Chiar dacă necesarul suplimentar din aceste vaccinuri se ridică la aproape 13,5 milioane de doze, Comitetului Național de Vaccinologie a recomandat Guvernului să asigure un stoc de rezerva de 25% pentru eventuale pierderi, precum și pentru „situații neprevăzute sau stabilirea unor măsuri care extind utilizarea certificatului verde pentru o categorie mai largă de populație”. Prin urmare, pentru anul 2022 ar fi necesare suplimentar aproximativ 16,9 milioane de doze.

Legat de celelalte două tipuri de vaccinuri anti-COVID, Spikevax (produs de Moderna) și Vaxzevria (produs de AstraZeneca), reprezentanții MS spun că au o rata de administrare foarte mică, nefiind acceptate de către populație, și deja există „un excedent semnificativ față de cantitățile contractate”, dar și un număr semnificativ de doze suspendate de la livrare pentru care „s-ar putea încerca eliminarea lor din contract”.

 

Cine preferă vaccinul cu o singură doză trebuie să se grăbească

 

La sfârșitul anului 2021, contractul cu compania Johnson & Johnson se încheie și nu există perspectiva unei prelungiri sau a unui contract nou, se arată în nota de fundamentare a proiectului de HG. Conform actualului contract, doar 4,6 milioane de doze urmează să mai fie livrate până la finalul lunii decembrie, însă statul român are nevoie de mult mai multe pentru a-și atinge ținta propusă. Prin urmare „cele 7,2 milioane de doze necesare suplimentar vor trebui acoperite din celelalte vaccinuri”. 

„Vaccinul Janssen are curent un regim de administrare într-o singură doză, dar urmează să depună și datele din studiul clinic pe două doze, iar mai multe autorități publice din România și UE recomandă deja administrarea unui rapel cu un vaccin ARN mesager sau tot cu Janssen, dată fiind eficiența redusă a unei singure doze. Prin urmare, a fost calculat tot la 2 doze”, precizează inițiatorii documentului.

 

 

40 de milioane de doze de vaccin anti-Covid ar fi necesare suplimentar, pentru anii 2022 și 2023, se arată în nota de fundamentare

 

Mai mult de jumătate (52%) dintre persoanele care s-au vaccinat cu prima doză, în perioada 1 august – 1 septembrie, au ales serul Janssen (J&j), iar puțin peste 46% au optat pentru Cominarty (Pfizer). Doar 0,03% au solicitat Vaxzevria (AstraZeneca) și 1,35% Spikevax (Moderna).

×