Două persoane au decedat, joi dimineaţă, într-un accident care s-a produs pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov, după ce maşina în care acestea se aflau, respectiv un taxi, a intrat sub un TIR.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, apelul către 112 a fost efectuat la ora 03.11, accidentul având loc la Nistoreşti, la km 101+400.
Din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit că, la un moment dat, taxiul, care este înmatriculat în Sibiu şi care se deplasa pe sensul de urcare către Braşov, a pătruns pe contrasens şi a intrat sub un TIR.
În urma impactului violent două persoane din taxi, respectiv şoferul şi un pasager, au decedat, până la acest moment fiind identificat doar şoferul. Conducătorul TIR-ului nu a fost rănit. AGERPRES