Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Că viața în Ferentari se împarte între sărăcie, droguri și prostituție ştiu cei mai mulți dintre bucureşteni. La Şcoala Gimnazială 136 , copiii vin la Clubul de Educaţie Alternativă, aflat la etajul trei al clădiri, mai mulţi voluntari îi învaţă îşi perfecţioneze cunoştinţele că, poate într-o zi vor ajunge la liceu, sau chiar la facultate. Din păcate, pentru unii dintre ei, studiile superioare sunt doar un vis frumos.
Jumătate dintre copiii României trăiesc în sărăcie sau la limita acesteia. Dintre aceştia, sute de mii nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ. Cei care abandonează şcoala înainte de clasa a VIII-a, o fac pentru că trebuie să muncească. Prea puţini dintre ei au norocul să primească ajutor, ca să-şi continue studiile, deşi învăţământul este obligatoriu până în clasa a zecea. Doamna Maria, asistent educaţional la şcoala 136, explică fenomenul: "La început, pentru fiecarem copil este greu. Vin nepregătiţi, mulţi dintre ei nu ştiu nici să numere de la unu la zece atunci când intră în clasa I, nu ştiu care este dreapta sau stânga sau alte lucruri elementare de viaţă. Dintre cei 300 de elevi care învaţă aici, foarte puţini ajung la liceu sau la o şcoală de meserii. În ultimii ani, o companie din România a deschis un proiect în comunitate prin care elevii primesc burse pentru meditaţii ca să îi ajute să îşi termine studiile. Nici nu se pune problema de burse de merit. Mă refer la elevii din toată şcoala. Acum doi ani a fost un dezastru. Mai mult de jumătate dintre ei nu au luat 5 la evaluare. Dar acum un an, graţie burselor, situaţia s-a îmbunătăţit vizibil, pentru că au venit profesori de matematică, de limba română şi au avansat. Copiii care ajung până în clasa a optasunt de nivelul celor de vârsta lor din alte şcoli, poate de clasa a cincea, a şasea", povesteşte asistentul educațional.
Familiile bune, de la confort 3
Mii de copii trăiesc în ghetourile din Ferantari, condamnaţi la sărăcie. La fel au trăit şi părinţii lor şi e greu de crezut că odraslele lor nu vor moşteni aceste greutăţi. "Să ştiţi că majoritate copiilor din şcoală sunt amărâţi. Unii dintre părinţi, să nu spun marea majoritate sunt analfabeţi. Dacă nu porneşte copilul din clasa întâi să înveţe să scrie, să cunoască literele, mai târziu îi va fi foarte greu. Eu, în timp ce doamna le arăta la tablă, eu le iau mâna în mâna mea şi le arătam cum se face. Şi sunt foarte mândră de ei, generaţia de anul trecut a fost foarte bună. Din 23 de copii, trei nu ştiau să scrie şi să citească la finalul clasei întâi. Copiii provin, marea lor majoritate, din famili monoparentale, din părinţi violenţi, alcoolici, traficanţi sau alte categorii devafavorizate. Aici la noi în comunitate, o familie bună înseamnă nişte oameni simpli, care locuiesc într-o garsonieră confort trei, care merg la muncă de dimineaţă până seara pentru a le asigura celor mici strictul necesar pentru a trăi mai bine.În şcoală avem şi doi fraţi ai căror părinţi sunt la închisoare pentru trafic de droguri", mărturiseşte doamna Maria.
Clubul din şcoală, singurul refugiu
În comunităţile sărace, educaţia nu e o cale uşoară, pentru că nu aduce niciodată rezultate peste noapte, mai ales că în şcoală profesorii şi învăţătorii cărora le pasă de copii şi se implică sunt pe cale de dispariţie. "La club, copiii vin că vor, nu este obligatorie prezenţa, noi îi anunţăm şi care doreşte se înscrie, evident cu voia părinţilor. Aici, la noi, copiii învaţă ceea ce nu ştiu, adică o educaţie alternativă. De exemplu cei de clasa a doua, a treia vin după program vin aici, îşi fac temele şi sunt ajutaţi să le înţeleagă. Eu am un băieţel în clasa a doua care a învăţat să şi le facă singurel. Unde nu ştie sau nu înţelege vine şi întreabă. Atunci îl pun să citească o dată, de două ori, de trei ori până îşi dă singur seama. Ba mai mult, facem tot felul de activităţi, îi ducem la teatru, la film. Îmi aduc şi acum aminte că în vară am fost într-o excursie la muzeul satului şi toţi îmi spuneau mergând pe stradă că se simt în străinătate", mai povesteşte doamna Maria.
Visele şi speranţele celor mici
Citește pe Antena3.ro
Ferentariul este o zonă de săraci şi îţi dai seama de asta imediat cum te-ai urcat în autobuzul 141, la Eroii Revoluţiei. Singurii care par să mai creadă într-un viitor mai bun sunt cei mici. Renata, o fetiţă de etnie romă, în vârstă de 10 ani, spune răspicat, în timp ce execută mai multe mişcări debreakdance: "Eu când o să fiu mare vreau să mă fac dansatoare". Renata are şi doi fraţi. Mario, de opt ani, visează să fie poliţist, iar sora lui Bianca vrea să fie femeie de afaceri, să îşi clădească o carieră. Raluca are doar 13 ani şi îşi doreşte să ajungă doctoriţă. Alex, la doar 11 ani, şi-ar dori să aibă puteri supranaturale, să învie oamenii care au fost omorâţi pe nedrept.
Nu avem profesori care să se implice, să fie devotaţi învăţământului. Doar o parte pun suflet sau vor, într-adevăr binele copiilor. A fost o învăţătoare pe care ei au iubit-o foarte mult, dar din păcate, a trebuit să plece. Era pensionară şi bolnavă -
Maria, asistent educaţional
Sunt aproximativ 1,7 milioane de elevi în băncile școlii. Dintre ei, peste 30.000 abandonează școala înainte de a ajunge la liceu.
