x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Agențiile mici de turism ar putea fi desființate

Agențiile mici de turism ar putea fi desființate

de Diana Scarlat    |    08 Iun 2018   •   13:11
Agențiile mici de turism ar putea fi desființate
Sursa foto: Karina Knapek

O modificare legislativă lansată de fostul ministru al Turismului, anul trecut, dar reluată acum de actualul ministru, a aruncat în aer toată piața agențiilor mici și mijlocii. Aceștia au aflat, pe surse, că modificările discutate cu fostul ministru, care le erau favorabile, nu mai sunt valabile în noua formă a legii, care ar putea să devină foarte curând Ordonanță de Urgență. Una dintre cele mai mari probleme care apar în noul text legislativ este garanția uriașă pe care multe agenții nu o vor putea plăti, iar mulți vor să-și închidă afacerile.

Textul de lege care a ajuns, pe surse, la agențiile de turism, prevede ca fiecare să-și crească la 25.000 de lei capitalul social, aceasta fiind o măsură luată în loc de impunerea unei garanții de 2.000 de euro pentru agențiile nou înființate, așa cum prevedea texul inițial. O altă mare nemulțumire este legată de perioada în care clientul poate face reclamație, dacă nu i-a convenit sejurul cumpărat. Aceasta crește la trei ani, de la 6 luni în prezent. Inițial, modificarea legislativă, concepută anul trecut, trebuia să rezolve problema garanțiilor, astfel încât să nu se mai ajungă în situația creată de Omnia Turism sau de alte agenții care au dat faliment în ultimii trei ani și au păgubit mii de oameni, însă legea fusese dezbătută cu reprezentanții agențiilor mici și mijlocii, astfel încât se ajunsese la o convenție avantajoasă pentru toate părțile – agenții, clienți și autorități. Acum, însă, pe modificările despre care deja vorbesc toți reprezentanții agențiilor, nu s-au mai făcut consultări, considerându-se că ele au avut loc, în mandatul fostului ministru, iar astfel s-au respectat prevederile Legii dialogului social.

„Vom avea de făcut zeci de pagini de contract, anexe, raportări, informări de înmânat și de trimis clientului, dar și ministerului. Teoretic, se poate încheia un contract telefonic, dar, în caz de reclamație, sarcina probei cade pe capul agenției , deci oricum trebuie să-i înmânezi clientului, pe "suport durabil" toată hârțogăraia. Amenzile vor fi de la 1.000 la 11.000 de euro pentru orice nimicuri”, spune reprezentantul unei agenții de turism.

Încurajarea concurenței neloiale

Condițiile draconice nu se referă, însă, și la cei care vând pachete turistice fără autorizare și acreditare, făcând concurență neloială. “Se dă liber la turism la negru: cluburi, asociații etc. În schimb, noi vom avea numai obligații: obligația de a transmite agenției organizatoare toate datele turistului, obligația de a prezenta clientului dovezi cu privire la costurile suplimentare solicitate pentru schimbare de nume sau cedare de contract, obligația justificării către turist a penalizarilor de anulare, obligația de a solicita plata integrală doar cu cel mult cinci zile înainte de emiterea documentelor de călătorie. Sau, tradus invers, eliberarea documentelor de călătorie la maximum cinci zile după plata integrală. Prin derogare de la lege, prescripția depunerii reclamațiilor se măreste de la șase luni la trei ani. Și multe altele”, mai spune reprezentantul unei agenții de turism.

Asta se face pentru a rămâne pe piață doar agențiile mari, care vor să dețină monopolul. Asta au încercat și anul trecut, dar nu au reușit. Vor să ne elimine pe noi, cei mici și mijlocii. Patron de agenție de turism

Circa 1.800 de agenții mici și mijlocii s-ar putea închide și peste 6.000 de oameni ar rămâne fără loc de muncă.

 

×
Subiecte în articol: agentii de turism