x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi uriașe în Centrul Vechi al Capitalei. Bucătăria unei terase a fost închisă

Amenzi uriașe în Centrul Vechi al Capitalei. Bucătăria unei terase a fost închisă

12 Iul 2020   •   11:05
Amenzi uriașe în Centrul Vechi al Capitalei. Bucătăria unei terase a fost închisă
Sursa foto: Lucian Alecu

Zeci de amenzi, în valoare totală de 210.600 de lei, au fost aplicate noaptea trecută în Centrul Vechi, în urma unor controale efectuate de polițiști, polițiști locali, jandarmi și comisari de la Protecția Consumatorului. Bucătăria unei terase a fost închisă temporar.

Au fost verificate 17 societăți comerciale și au fost constatate și aplicate 57 sancțiuni contravenționale.

Poliția Capitalei a transmis că s-au dat amenzi totale de 3.500 lei persoanelor care nu poartau mască și nu respectau distanța socială.

Amenzi de 119.000 lei au fost aplicate pentru activități comerciale ilicite.

Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor și de 40.000 de lei pentru contravenţii la normele din domeniul sănătăţii publice.

Au fost controlate și mașinile care transportau persoane în regim taxi sau  de închiriere și au fost aplicate amenzi de 27.000 lei. Au fost reținute trei autorizații taxi.

Amenzi de 1.000 lei au fost date pentru consumul produselor din tutun.

Au fost confiscate 40 kg de materie primă de origine animală și nonanimală și s-a dispus oprirea temporară a activității de prestări servicii în bucătărie la una dintre societăți.

Mediafax

×
Subiecte în articol: centrul vechi amenzi