x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Aplicaţia care cheamă donatorii de sânge

Aplicaţia care cheamă donatorii de sânge

04 Dec 2018   •   19:30
Aplicaţia care cheamă donatorii de sânge

Crizele acute de sânge apar frecvent în România, mai ales în perioada concediilor şi a sărbătorilor, deşi în spitale nevoia de produse sanguine este constantă. O aplicaţie pentru telefoanele inteligente, prin care centrele de transfuzie vor putea lansa în timp real un apel la donare, ar putea să rezolve într-o oarecare măsură această problemă. Pe de o parte, donatorii vor afla când este mare nevoie de grupa lor de sânge şi vor putea salva vieţi prin gestul lor, iar, pe de altă parte, centrele de transfuzie îşi vor fideliza donatorii.

Aplicația „Donorium”, lansată ieri în Capitală, interconectează în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor și facilitează comunicarea dintre donatori și centre. Astfel, își propune să anunțe potențialii donatori când este nevoie de sânge în orașul lor, să reducă timpul de așteptare și să creeze un flux constant de donatori prin programarea la donare şi să direcționeze donatorii către cel mai apropiat centru de transfuzii prin navigare GPS. De asemenea, prin această aplicaţie, oamenii vor primi informaţii cu privire la procesul de donare şi la importanța şi beneficiile donării de sânge. Din acest proiect fac parte, deocamdată, cinci Centre de Transfuzie Sanguină (CTS) din țară: București, Arad, Bacău, Constanța și Ploiești, dar până în septembrie 2019 se vor mai alătura încă 10 centre din țară. „Sângele nu se cumpară, nu se vinde, el se donează. Dacă vrem să nu mai avem criză de sânge în România, e important să înțelegem că avem nevoie de donatori”, spune dr. Doina Goşa, Doina Goșa, directorul CTS București, precizând că numărul donatorilor este în scădere, iar luna decembrie este o lună grea, pentru că sunt multe zile libere, iar oamenii pleacă în vacanţă.

În prezent, doar 2% din populație donează sânge în România, iar unul din trei bucureșteni nu primeşte sânge la timp.

 

×
Subiecte în articol: aplicatie donatorii de sânge