x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Apocalipsa low-cost. Piloţii Ryanair intră în grevă

Apocalipsa low-cost. Piloţii Ryanair intră în grevă

14 Sep 2018   •   10:00
Apocalipsa low-cost. Piloţii Ryanair intră în grevă

Şapte sindicate ale personalului navigant al Ryanair din cinci ţări - Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda - vor declanşa o grevă de o zi în data de 28 septembrie, fiind afectate sute de zboruri, a informat joi Yves Lambot, purtător de cuvânt al sindicatului belgian CNE. Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, operează 21 de rute în România.

Sute de zboruri vor fi anulate şi zeci de mii de pasageri din Europa, inclusiv România, vor fi afectaţi de greva celui mai mare operator low-cost de pe constinent. „Din păcate, discuţiile cu Ryanair au continuat fără a se obţine rezultate. Ne-au promis că ne vor schimba contractele conform legislaţiei naţionale până în 2022. Este prea târziu pentru noi. Vrem aceste modificări din 2019”, a declarat Yves Lambot.

Mişcările de protest vor avea loc în Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda. Reprezentanţii Ryanair au anunţat că vor căuta să minimalizeze efectele grevei asupra pasagerilor anulând un număr redus de curse aeriene. 

Italia şi Spania sunt a doua şi, respectiv, a treia mare piaţă europeană a Ryanair. În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate. 

Compania operează pe trei aeroporturi în România

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor. Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi. Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair. Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. 

 

×
Subiecte în articol: piloţii Ryanair grevă