Bucureștenii au reclamat apa care miroase a clor sau a mâl, în ultimele zile, iar Ministerul Sănătății a anunțat populația, miercuri, să nu folosească apa, nici măcar pentru igienă. Cele mai afectate sectoare ale Capitalei au fost 5 și 6. După ce compania furnizoare, Apa Nova, a trimis o serie de lămuriri și chiar buletine de analiză care arată că nivelul de clor din apă nu a depășit cotele admise prin lege, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a specificat că apa care curge la robinetel
Problema clorului din apa de la robinet este oarecum constantă. Specialiștii companiei Apa Nova au explicat, în ultimii ani, de ce este absolut necesară folosirea clorului pentru dezinfectarea apei potabile. Tocmai pentru că este admisă existența acestei substanțe – nu doar în apa de la chiuvetă, ci și pentru dezinfectarea apei din piscine și jacuzzi – s-a stabilit prin lege o anumită concentrație a clorului, care nu ar trebui depășită. Practic, ceea ce s-a întâmplat în București în ultimele trei zile nu este nicidecum o noutate, pentru că de fiecare dată când cantitatea de precipitații crește sau când se topește în timp foarte scurt o cantitate mare de zăpadă, râurile sunt afectate, iar prima măsură care se ia, nu doar de către Apa Nova, este creșterea cantității de clor din apă, pentru dezinfectare, astfel încât să nu se îmbolnăvească populația.
„Ca urmare a topirii bruște a depunerilor de gheață și zăpadă, cu efect de spălare a suprafețelor atinse, s-a produs o încărcare mai mare a râurilor Argeș și Dâmbovița. Deprecierea temporară a calității apei râurilor a fost compensată prin măsuri de tratare. Niciun parametru de calitate al apei potabile produse nu a depășit limita legală. În plus, pe lângă monitorizarea online (continuă 24h/24) în puncte strategice ale sistemului de alimentare cu apă potabilă, se efectuează zilnic analize de probe prelevate din rețea. Rezultatele nu indică depășiri ale valorilor parametrilor de calitate a apei potabile. Ultimele analize au fost efectuate astăzi, 30 ianuarie 2019. Efectul mirosului de clor rezidual resimțit de consumatori este în scădere încă din data de 29.01.2019 și va dispărea în după-amiaza zilei de astăzi”, a transmis compania Apa Nova, încă de miercuri, după ce Ministerul Sănătății a avertizat locuitorii Capitalei să nu folosească deloc apa de la robinet.
Totuși, cei care suferă de anumite afecțiuni, printre care se numără și astmul şi anumite boli rare, ar trebui să fie avertizați de creșterea cantității de clor din apa de la robinet și ar trebui să folosească altă sursă de apă, inclusiv pentru igienă, până la remedierea situației și revenirea la o concentrație mai redusă de clor.
Ministrul Sănătății: apa e potabilă
Ulterior, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, într-o conferință de presă, că apa de la robinet este potabilă, chiar dacă s-a depășit cantitatea de clor admisă prin lege. „Am recomandat, nu am obligat populaţia să nu folosească apa de la robinet pentru igiena personală și consum, dar am recomandat şi am considerat necesar că fiecare trebuie să ia o decizie cunoscând faptele. (…) Nu am spus nicio clipă că apa nu este potabilă. Între apă cu un nivel de clor ridicat şi apă potabilă există o diferenţă. În cursul dimineţii, Direcția de Sănătate Publică a prelevat probe pentru a testa clorul în Sectorul 3, acolo nu au fost probleme”, a declarat ministrul Sănătății.
Apa, testată şi pentru metale grele
Pe lângă problema concentrației de clor din apa de la robinet, mai este și cea a existenței metalelor grele, pentru depistarea cărora mai durează câteva zile până când se finalizează analizele de laborator. „Pentru testarea pentru metale grele şi microorganisme durează un anumit timp, de aceea am spus şi acest lucru, că aşteptăm şi aceste rezultate de laborator pentru a le comunica populaţiei”, a precizat ministrul Sănătății. În privința posibilității de a se face analiza apei în laboratoarele acreditate ale companiei furnizoare, Apa Nova, ministrul Sorina Pintea a declarat că acest lucru nu este posibil, conform uzanțelor, astfel încât analizele se vor face doar în laboratoarele DSP, deși, în problemele tranșate de instanțele de judecată, se admite contraexpertiza.