x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Unu din cinci copii trăiește în zone afectate de război. 2024, unul dintre cei mai grei ani, după cel de-Al Doilea Război

Unu din cinci copii trăiește în zone afectate de război. 2024, unul dintre cei mai grei ani, după cel de-Al Doilea Război

de Monica Cosac    |    30 Dec 2024   •   09:00
Unu din cinci copii trăiește în zone afectate de război. 2024, unul dintre cei mai grei ani, după cel de-Al Doilea Război
Sursa foto: Hepta

Aproape unu din cinci copii din lume trăieşte în prezent în zone afectate de conflicte armate, numărul acestora fiind dublu față de începutul anilor ′90, arată cea mai recentă analiză realizată de UNICEF.

 „Le sunt bombardate școlile, le sunt distruse locuințele, iar familiile - destrămate. Copiii își pierd nu doar siguranța și accesul la resurse vitale, ci și șansa de a se juca, de a învăța și de a fi pur și simplu copii”, a spus Catherine Russell, director executiv al agenției ONU pentru copii.

Anul 2024 este considerat unul dintre cei mai grei ani din istoria UNICEF pentru copiii afectați de războaie, cu efecte devastatoare care continuă să crească în intensitate.

Conform unei analize recente a agenției ONU pentru copii privind cele mai recente date și tendințe globale predominante, un număr-record de micuți se confruntă în prezent cu încălcări grave ale drepturilor lor, fiind uciși, răniți, privați de educație, lipsiți de vaccinuri esențiale și suferind de malnutriție gravă. Mai mult, se preconizează că numărul lor va crește. 

„Mai mult de 473 de milioane de copii (mai mult de unu din șase la nivel mondial) trăiesc în prezent în zone afectate de conflict, într-o lume în care se desfășoară cel mai mare număr de conflicte de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Ponderea copiilor care trăiesc în zone de conflict aproape s-a dublat la nivel mondial, crescând de la circa 10% în anii 1990 la aproape 19% în prezent”, a transmis UNICEF. 

Până la sfârșitul anului 2023, nu mai puțin de 47,2 milioane de copii au fost strămutați din cauza conflictelor și a violenței, iar „tendințele pentru 2024 sugerează noi strămutări, pe măsură ce conflictele se intensifică în regiuni precum Haiti, Liban, Myanmar, statul Palestina și Sudan”. 

„2024 a fost unul dintre cei mai grei ani din istoria UNICEF pentru copiii afectați de conflicte, atât în ceea ce privește numărul copiilor afectați, cât și nivelul impactului asupra vieții lor”, a declarat Catherine Russell, director executiv al UNICEF. 

Număr-record de încălcări grave ale drepturilor lor

Analizând cele mai recente date disponibile, din 2023, Organizația Națiunilor Unite a confirmat un număr-record de 32.990 de încălcări grave ale drepturilor copiilor, comise împotriva a 22.557 de copii, „cel mai mare număr de la începutul monitorizării mandatate de Consiliul de Securitate”. 

„Numărul încălcărilor grave ale drepturilor copiilor este în creștere (de exemplu, mii de copii au fost uciși și răniți în Gaza, iar în Ucraina, ONU a confirmat mai multe victime în rândul copiilor în primele 9 luni ale anului 2024 decât în tot anul 2023), probabilitatea fiind că tendința se va menține anul acesta”, subliniază agenția ONU.

Aceste încălcări includ omoruri, răni grave, lipsa accesului la educație și malnutriție severă.

„Un copil care crește într-o zonă de conflict se confruntă cu un risc semnificativ mai mare de a nu merge la școală, de a suferi de malnutriție sau de a fi strămutat cu forța - prea des, în mod repetat - în comparație cu un copil care trăiește într-o zonă de pace. Aceasta nu trebuie să devină noua normalitate. Nu putem permite ca o generație de copii să devină victime colaterale ale războaielor incontrolabile din lume”, a mai spus reprezentanta UNICEF. 

Creșteri alarmante ale violențelor sexuale și malnutriției

Situația femeilor și a fetelor este deosebit de îngrijorătoare, fiind raportate numeroase cazuri de viol și violență sexuală în situații de conflict. 

În Haiti, spre exemplu, anul acesta, „s-a înregistrat o creștere cu 1.000% a incidentelor raportate de violență sexuală împotriva copiilor”, arată UNICEF. În situații de conflict armat, copiii cu dizabilități tind să fie expuși în mod disproporționat la violență și încălcări ale drepturilor.

Totodată, învățământul a fost grav perturbat: „Se estimează că peste 52 de milioane de copii din țări afectate de conflicte nu merg la școală. Copiii din Fâșia Gaza și o mare parte dintre cei din Sudan au pierdut peste un an de școală. În același timp, în țări precum Ucraina, Republica Democrată Congo și Siria, numeroase școli au fost avariate, distruse sau transformate pentru alte scopuri, privând milioane de copii de accesul la educație. Distrugerea infrastructurii educaționale și lipsa siguranței în apropierea școlilor au exacerbat o situație deja gravă pentru educația copiilor din aceste regiuni”.

Malnutriția în rândul copiilor a atins, de asemenea, niveluri alarmante în zonele cu războaie, conflictele și violența armată rămânând principalele cauze ale foametei și perturbând sistemele alimentare, forțând strămutarea populației și împiedicând eforturile umanitare. 

„De exemplu, în Sudan, starea de foamete a fost declarată oficial în Darfurul de Nord, pentru prima dată din 2017”, potrivit UNICEF, care estimează că în 2024 peste o jumătate de milion de persoane din cinci țări afectate de conflicte trăiesc în cele mai grave niveluri de nesiguranță alimentară (IPC 5).

4 din 10 copii, nevaccinați 

Efecte devastatoare s-au înregistrat și în privința accesului copiilor la servicii medicale esențiale: „Circa 40% dintre copiii nevaccinați și vaccinați incomplet trăiesc în țări afectate parțial sau total de conflicte. Acești copii sunt adesea cei mai vulnerabili la epidemii de boli precum rujeola și poliomielita, din cauza întreruperilor sau lipsei siguranței, a alimentației și a serviciilor de sănătate”, arată analiza agenției ONU. 

De asemenea, efectul asupra sănătății mintale a copiilor este uriaș: „Expunerea la violență, distrugere și pierderea celor dragi se poate manifesta la copii, printre altele, prin reacții precum depresie, coșmaruri, dificultăți de somn, comportament agresiv sau retras, tristețe și frică.

2024 a devenit și cel mai mortal an pentru personalul umanitar, cu 281 de decese înregistrate în rândul lucrătorilor umanitari la nivel global, depășind recordurile anterioare.

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii - UNICEF a fost înfiinţat în 1946, după cel de-Al Doilea Război Mondial, pentru a ajuta copiii şi tinerii a căror viaţă şi al căror viitor erau în pericol, indiferent de rolul jucat de ţara lor în timpul războiului.

×
Subiecte în articol: razboi