Copilul care a a stat timp de 10 ore într-un puț și a fost salvat de pompieri se simte mai bine, spun medicii spitalului Grigore Aexandrescu.
Dănuț, în vârstă de numai 1 an și 9 luni, a fost internat în stare critică în urmă cu două zile iar medicii au făcut eforturi deosebite pentru a-i salva viața.
Copilulnu mai necesită intubarea și acum respiră singur.
Salvatorii au reuşit să scoată copilul căzut într-o fântână în comuna Balta Sărată după mai bine de opt ore de încercări.
Copilul, un băiat în vârstă de un an şi opt luni, a fost evaluat de cadrele medicale şi preluat de un elicopter SMURD.
Citește pe Antena3.ro