x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Birocrație împuțită: oraș prins în cercul vicios al gunoaielor

Birocrație împuțită: oraș prins în cercul vicios al gunoaielor

de George Hălărescu    |    09 Ian 2018   •   10:26
Birocrație împuțită: oraș prins în cercul vicios al gunoaielor

În Moineşti gunoiul nu a mai fost ridicat de mai bine de două luni de firma de salubritate Romprest. Operatorul invocă o datorie de 1.700.000 de lei, în timp ce primarul Valentin Vieru denunţă un contract în care numărul de plătitori ar trebui să fie mai mic cu aproximativ 7.000 de locuitori. Pentru o deblocare temporară a situaţiei primarul a declarat stare de urgenţă în oraş, care îi permite să mute măcar gunoaiele.

De 68 de zile, deşeurile menajere ale locuitorilor din Moineşti sunt depozitate în condiţii improprii din cauza unor vicii legislative şi a unui contract în care numărului locuitorilor trecuţi în hârtii este mai mare decât a celor care trăiesc în oraş.

Primarul Valentin Vieru a explicat pentru „Jurnalul” că se află într-o situaţie foarte complicată, deoarce peste 90% din cetăţenii Moieştiului au plătit taxa de salubritate, însă nu beneficiază de servicii în partea operatorului Romprest, singurul care are dreptul să facă colectarea. Mai mult, pentru că nu vrut să-i lase pe oameni îngropaţi în gunoaie şi a făcut curăţenie în oraş cu mijloace proprii, edilul a fost amendat, zilele trecute, de Grada de Mediu cu 15.000 de lei. 

Vieru are, astăzi, o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţen Bacău, Sorin Braşoveanu, şi speră ca împreună cu Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară pentru Salublitate (ADIS) şi cu Romprest să ajungă la o înţelegere care să-i permită să transporte gunoiul depozitat pe platforma oraşului la groapa ecologică din Bacău.  

O problemă de aritmetică

Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) din judeţul Bacău au încheiat, în 2011, un contract cu ADIS, prin care aceasta se obligă să reprezinte primăriile în relaţia contractuală cu Romprest, care colectează gunoiul din judeţ din 2014. Contractele au fost încheiat pe o perioadă de 8 ani, în baza datelor de la recensământul din 2011 şi care, în prezent, ca urmare a migraţiei populaţiei, nu mai sunt de actualitate. Vieru afirmă că nu poate plăti operatorului Romprest servicii neprestate, în condiţiile în care în contract sunt menţionate 20.300 de persoane, iar în Moineşti sunt doar 13.300 de cetăţeni plătitori. Pentru că nici vizita ministrului Mediului, nici întânirile la nivelul judeţului dintre părţi nu a dus la o soluţie, localitățile datornice îşi caută dreptatea în instanţă. La ora actuală, într-o situaţie similară se află şi oraşul Dărmăneşti, precum şi alte 7 comune din judeţul Bacău.

Primarul Valentin Vieru se plânge că nu are bani să plătească datoria către Romprest, deorece nu are de unde colecta. Dacă ar lua bani din bugetul local, ar putea fi acuzat de deturnare de fonduri.

 

 

×
Subiecte în articol: gunoi moinesti