x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bucureşti. Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon; una a decedat

Bucureşti. Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon; una a decedat

08 Ian 2017   •   13:45
Bucureşti. Trei persoane intoxicate cu monoxid de carbon; una a decedat
Sursa foto: libertatea.ro

Trei persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon, una dintre acestea, un bărbat, fiind găsit decedat, informează ISU Bucureşti.

Potrivit sursei citate, celelalte două persoane sunt inconştiente şi în prezent li se acordă îngrijiri medicale.

Cele trei victime au vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani. În prezent, medicii efectuează manevre de resuscitare asupra celorlalte două victime, un bărbat şi o femeie.

La faţa locului s-au deplasat patru ambulanţe SMURD, două dintre acestea cu medic. Cel mai probabil, intoxicaţia cu monoxid de carbon a fost cauzată de o centrală termică, nefiind constatate scăpări de gaze.

Sursa - AGERPRES

×