„Am discutat astăzi (miercuri - n.r.) în guvern (despre amendamentul susținut de Partidul Național Liberal cu privire la reducerea contribuțiilor la asigurările sociale cu cinci procente - n.r.). În prima ședință de coaliție se va lua această decizie, pentru că până acum în coaliție nu s-a discutat. N-am depus eu acel amendament. În guvern nu s-a discutat decât astăzi la nivel de informație, că am primit informația, iar decizia va fi transferată către coaliție”, declaraă ministrul Muncii, Marius Budăi.
El spune că nu susține amendamentul liberalilor.
„Nu susțin, că acel transfer către Pilonul II va vitregi de o sumă de bani Pilonul I și nu cred că este momentul acum să vitregim suplimentar Pilonul I de pensie cu o altă reducere. Dar repet, este o decizie politică, eu am spus, părerea mea personal”, adaugă Budăi.
Deputatul PNL Gheorghe Pecingina a anunţat, marţi, că a depus împreună cu mai mulţi liberali amendamente la proiectul de lege pentru modificarea Codului Fiscal care au rolul „de a oferi sprijin real angajaţilor”, prin diminuarea CAS şi majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii.
„Am depus, alături de colegii mei liberali, amendamente la proiectul de lege 35/2022, în cadrul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, care au rolul de a oferi un sprijin real şi efectiv angajaţilor, prin eliminarea suprataxării contractelor individuale de muncă, dar şi de a oferi o mai mare sustenabilitate Pilonului II de pensii”, a scris Gheorghe Pecingina, marţi, pe Facebook.
(sursa: Mediafax)