x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bulgaria ridică un gard pentru a se apăra de pesta din România

Bulgaria ridică un gard pentru a se apăra de pesta din România

24 Iul 2018   •   16:08
Bulgaria ridică un gard pentru a se apăra de pesta din România
Sursa foto: ahau1969/Getty Images/iStockphoto

Sofia a început pregătirea unui teren la graniţa cu România unde se va construi un gard pentru a preveni intrarea mistreţilor, responsabili de răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA), în condiţiile în care în România sunt înregistrate sute de focare. Ministrul bulgar al Agriculturii, Roumen Porozhanov, a anunţat că au fost luate câteva măsuri pentru a preveni extinderea PPA, dar obiectivul nu va fi uşor de îndeplinit. 

În Bulgaria sporesc tensiunile provocate de apariţia primului focar al pestei micilor rumegătoare (PPR) în Uniunea Europeană. În zona Bolyarovo, unde există suspiciuni că ar fi o epidemie la o fermă, proprietarii au refuzat să-i primească pe veterinari şi au cerut procurorilor să intervină în cazul celui de-al doilea set de analize de la animale. Fermierii insistă că vor să vadă documentele originale privind rezultatele primului set de analize, colectate luna trecută, şi abia apoi vor să permită prelevarea altor analize de la animalele lor. Luni a început plata compensaţiilor pentru fermierii din satul Sharkovo, de au fost sacrificate caprele şi oile pentru a se opri răspândirea pestei micilor rumegătoare.

În România, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a solicitat la Bruxelles sprijin financiar concret pentru fermierii români afectaţi de virusul pestei porcine africane şi de măsurile radicale de intervenţie ce au trebuit luate. Petre Daea a mai subliniat, potrivit MADR, că România este în război cu pesta porcină africană pe o suprafaţă de aproape 1.400 km la graniţa de răsărit a UE. 

Fermierii vor primi minim 190 de leva pentru fiecare animal sacrificat. Porozhanov a precizat că există 700 de focare în Turcia, dar nu se ştie cum a ajuns PPR în Bulgaria. Până au prezent au fost sacrificate în Bulgaria 4.000 de animale pentru a preveni răspândirea bolii şi a evita impunerea unei interdicţii a Uniunii Europene asupra exporturilor bulgare de produse lactate. În jurul a trei sate a fost creată a o zonă de carantină, iar autorităţile au dispus analiza sângelui pentru toate oile şi caprele de pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. Oficialii UE au efectuat o inspecţie săptămâna trecută în Bulgaria şi au cerut extinderea zonei de carantină la 20 de km. Pesta ovină poate avea un impact grav asupra şeptelului, în cazul a 30-70% dintre animalele infectate boala fiind fatală. Virusul bolii nu se transmite la om. 



 

×
Subiecte în articol: Bulgaria gard romania pesta porcina