x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cancerul de col ucide 2.000 de românce în fiecare an

Cancerul de col ucide 2.000 de românce în fiecare an

de Monica Cosac    |    17 Mai 2018   •   15:17
Cancerul de col ucide 2.000 de românce în fiecare an
Sursa foto: vchal/Getty Images/iStockphoto

Cancerul de col uterin continuă să facă mii de victime printre românce, deşi în prezent există un vaccin foarte eficient împotriva Human Papiloma Virus (HPV), virusul care provoacă această boală şi o serie de alte afecţiuni. Anual, în România acest tip de cancer omoară 2.000 de femei, avertizează preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

 

Cancerul de col uterin este al treilea cel mai frecvent cancer la femeile din România şi cel de-al doilea cancer, ca frecvenţă, la femeile tinere, cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. În acelaşi timp, însă, cancerul de col uterin o boală care poate fi prevenită în multe cazuri, prin două feluri de măsuri: prevenția primară şi secundară. Prevenţia primară implică, în principal, vaccinarea împotriva HPV, în vreme ce prevenirea secundară necesită punerea în aplicare a unui program eficient de screening pentru detectarea şi tratarea leziunilor precanceroase.

În ţara noastră, însă, au eşuat atât tentativa de imunizare, cât şi programul de screening, iar consecinţele se văd.

„În România, cancerul de col uterin omoară 2.000 de femei în fiecare an şi există o corelaţie statistică de sută la sută între cazurile de cancer de col uterin şi infecţiile cu virusul papiloma. S-a demonstrat că toate aceste cazuri de cancer sunt produse de infecţiile cu virusul papiloma, în plus o serie de alte cancere cu alte localizări se asociază cu acelaşi tip de infecţie, virusul papiloma”, a afirmat, ieri, Alexandru Rafila, după o întâlnire a Boardului internaţional de prevenire şi control a infecţiilor cu HPV.

Medicul a reamintit că există un vaccin foarte eficient împotriva acestui tip de cancer, iar în ţările în care a fost introdus program de imunizare în urmă cu 10 ani „s-au înregistrat scăderi semnificative ale cazurilor cu infecţii şi a incidenţelor leziunilor precanceroase produse de aceste infecţii”.

Tot ieri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că un program de screening pentru cancerul de col uterin va fi derulat cu ajutorul fondurilor europene, urmând să fie înfiinţate opt centre regionale de depistare precoce a bolilor oncologice.

 

„Aceste centre se vor înfiinţa în cele opt regiuni de dezvoltare. Suntem în faza de aprobare a structurii. Calculaţiile sunt deja trimise la Bruxelles. Practic, suntem pe ultima sută de metri. Eu am speranţa că vom începe screeningul la sfârşitul anului. Nu ştiu sigur dacă se va putea”, a afirmat Pintea.

 

România are cea mai mare incidență a cancerului de col uterin şi cea mai mare mortalitate asociată acestei boli, în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

În Australia sau Danemarca, spre exemplu, cancerul de col uterin este o problemă de sănătate aproape eradicată, potrivit medicului Alexandru Rafila.

×
Subiecte în articol: cancer de col