x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cât de devreme pleacă de acasă tinerii din statele UE. România, în topul celor mai mari diferențe de gen

Cât de devreme pleacă de acasă tinerii din statele UE. România, în topul celor mai mari diferențe de gen

12 Aug 2020   •   13:59
Cât de devreme pleacă de acasă tinerii din statele UE. România, în topul celor mai mari diferențe de gen

Fetele din statele UE părăsesc mai devreme casa părintească decât băieții, arată datele Eurostat. Cea mai mare diferenţă între genuri s-a înregistrat în 2019, în România, unde media de vârstă a tinerelor care au plecat de acasă a fost de 25,7 ani, comparativ cu 30,3 ani pentru tineri.

România este urmată de Bulgaria (27,6 faţă de 32,1), Croaţia (29,9 faţă de 33,6), Letonia (24,8 faţă de 28,1), Ungaria (25,8 faţă de 28,5) şi Slovacia (29,6 faţă de 32,1).
Excepţia de la această regulă o reprezintă Luxemburg, unde media de vârstă pentru băieţii care pleacă de acasă este de 20 de ani, iar a fetelor, de 20,3 ani.

În statele UE, diferențele sunt mari între tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani care încă locuiau cu părinţii lor în state precum  Danemarca (4%), Finlanda (4,8%) şi Suedia (5,7%), comparativ cu Slovacia (56,4%), Grecia (57,8%) şi Croaţia (62%).

Părăsirea casei părintești este determinată de implicarea unui tânăr într-o relaţie cu un partener, studii, nivelul de independenţă financiară, condiţiile de pe piaţa muncii, accesibilitatea condiţiilor de locuit, dar şi de particularităţile culturale.

Vârsta medie la care tinerii părăseau casa părintească în 2019, era de 26,2 ani, dar există diferenţe semnificative între statele UE.

Cel mai devreme pleacă de acasă tinerii din statele nordice: Suedia (17,8 ani), Danemarca (21,1 ani), Finlanda (21,8 ani), apoi din Luxemburg (20,1 ani), Estonia (22,2 ani), Franţa (23,6 ani), Germania şi Olanda (ambele cu 23,7 ani).

Cel mai târziu părăsesc locuința tinerii din ţările sudice: Croaţia (31,8 ani), Slovacia (30,9 ani), Italia (30,1 ani), Bulgaria (30 de ani), Malta (29,9 ani), Spania (29,5 ani), Portugalia (29 de ani) şi Grecia (28,9 ani).

×
Subiecte în articol: ue fete baieti tineri casa parinteasca acasa