x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce se spune despre cei care poartă numele Sf. Alexandru

Ce se spune despre cei care poartă numele Sf. Alexandru

30 Aug 2016   •   20:13
Ce se spune despre cei care poartă numele Sf. Alexandru

În fiecare an, pe 30 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, cel supranumit „protectorul omenirii”. Este unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și un apărător neînfricat al credinței creștine, scrie ziarulring.ro.

Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, și a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizanțului. Sfântul Alexandru este unul dintre marii cuvioşi, cinstiţi pentru viaţa şi minunile pe care le-a săvârşit. Din pricina vârstei înaintate, patriarhul din acea vreme al Constantinopolului, Sfântul Mitrofan, l-a rugat pe Alexandru să participe în locul său la primul Conciliu de la Niceea. Aici, Sf. Alexandru a apărat religia şi credinţa împotriva ereziei lui Arie, care susţinea că Fiul nu este veşnic, ci a fost creat de Tatăl. După ce s-a încheiat Sinodul, un înger i-a apărut patriarhului, spunându-i că cel care va lua scaunul bisericesc va fi Alexandru, slujitorul său. Ajungând patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, care avea aproape 70 de ani, a continuat să apere Credinţa Ortodoxă în faţa intrigilor lui Arie şi a acoliţilor săi. Sfântul Alexandru a trecut la cele veşnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

×
Subiecte în articol: Sf Alexandru sărbătoare creștină