Agerpres
O parte din Circul Metropolitan București ar putea fi transformat în centru de vaccinare anti COVID-19 timp de un an. Acesta ar putea fi amenajat astfel încât să cuprindă două centre de vaccinare, cu 14 puncte de administrare a tratamentului către populație, după cum prevede un proiect aflat în dezbaterea Consiliului General al Capitalei.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) ar putea prelua, temporar, această clădire. Schimbarea destinației și transmiterea dreptului de administrare ar putea fi aprobată pe termen de un an, însă cheltuielile cu utilitățile rămân în sarcina Circului Metropolitan.
Spaţiul destinat fiecărui centru de vaccinare va include un punct de recepţie, un punct de triaj medical, puncte de vaccinare, un punct de supraveghere postvaccinare.
Fiecare centru va avea un medic coordonator şi va fi organizat cu respecdtarea unui circuit într-un singur sens. Zona de triaj medical va fi deservită de o echipa medicală, punctul de vaccinare va fi deservit de doi asistenţi medicali şi de registrator, iar zona de supraveghere postvaccinare va fi deservită de personal medico-sanitar şi auxiliar, fiind necesar cel puţin un medic.
De asemenea, în fiecare centru de vaccinare se va asigura separarea prin paravane a echipelor de vaccinare, în cazul în care nu există cabinete separate.
Vaccinarea se va realiza pe bază de programare, pentru a se evita aglomeraţia. Oamenii se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie ssau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială.
La intarea în centrul de vaccinare, va fi verificată temperatura persoanelor, nefiind permis accesul persoanelor cu temperaturi de peste 37,3 grade Celsius. Acestea vor trebui să se reprogrameze.
Noile tramvaie ale orașului Timișoara, comandate la o companie din Turcia, vor fi testate în laboratoare și pe străzi. Testele încep în curând și vor ține câteva luni.
Primăria orașului Timișoara...
Autoritățile bihorene au anunțat că miercuri a fost semnat contractul privind realizarea proiectului tehnic pentru cele trei sectoare de drum care vor forma centura orașului Oradea.
Autoritățile județene au...
Andrei Muraru, propus ambasador în State Unite ale Americii, a primit, miercuri, avizul favorabil al comisiilor parlamentare reunite și a spus că este încrezător că vizele pentru cetățenii români vor fi...
Reprezentantul USR-PLUS, Radu Mihaiu, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu după ce acesta l-a demis pe ministrul Sănătății. Are o imagine de politician rebel, dar face politică sulfuroasă, a spus...
Ordinul cu noile criterii de carantinare publicat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan în Monitorul Oficial a fost revocat de premierul Florin Cîțu, în prezent ministru interimar la Ministerul...
Retragerea trupelor occidentale din Afganistan generează riscuri "semnificative" privind amplificarea terorismului, afirmă William Burns, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din Statele Unite, conform si...
Preşedintele american, Joseph Biden, intenţionează să pună capăt "celui mai lung război" al SUA, în contextul pregătirilor pentru retragerea trupelor din Afganistan, informează publicaţia The Hill.
"Nu...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, împreună cu Secretarul de Stat Andreea Moldovan au fost revocați din funcție, miercuri, după o serie de erori impardonabile. Ultima gafă a fost Ordinul nelegal, semnat de...
Primăria Sectorului 6 va plăti o parte din despăgubirile pentru exproprierile de la Prelungirea Ghencea. Edilii sectorului vor astfel să urgenteze lucrările de pe artera bucureșteană.
Primarul Sectorului 6,...
Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID anunță că pentru a accelera campania de vaccinare sunt deschise 403 centre fără liste de așteptare. În total în aceste centre sunt...
Un incendiu a izbucnit la acoperișul unui bloc din orașul Giurgiu. Aproximativ 25 de persoane au fost evacuate de echipajele de pompieri și jandarmi, iar o femeie în vârstă a primit îngrijiri...
Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a preluat mandatul de ministru interimar la Sănătate și primele ședințe le va avea cu directorii Direcțiilor de Sănătate Publică și cu managerii spitalelor...
Premierul Florin Cîțu preia, de miercuri, interimatul la Ministerul Sănătății, după ce vicepremierul Dan Barna a refuzat funcția. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul.
Președintele României, Klaus...
Ministrul ucrainean al Apărării, Andrii Taran, a afirmat, miercuri, că Rusia intenţionează să depoziteze arme nucleare în regiunea Crimeea, avertizând că armata rusă ar putea ataca Ucraina pentru a asigura...
Peste 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Este un nou record pentru vaccinările realizate î...