Podurile din România nu se află într-o situaţie gravă, iar dintre cele 4.250 astfel de construcţii utilizate în România, doar 37 se află în stare precară, dar fără risc iminent de prăbuşire, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Precizarea vine în contextul în care Bulgaria a anunţat renovarea simultană a tuturor podurilor sale, după tragedia din Italia, unde prăbuşirea unui pod s-a soldat cu zeci de morţi.
„Din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale. De asemenea, 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4. Niciunul dintre aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situaţiei se ia inclusiv măsura închiderii şi devierii circulaţiei pe alte rute”, susţine CNAIR.
Conform CNAIR, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar şi mai devreme, dacă situaţia o cere, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România. Atunci când la revizie se constată degradări mai complexe, se comandă o expertiză tehnică efectuată de experţi privaţi
„Pentru a nu se crea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreţinere periodică este cuprins între 10 şi 15 ani, iar intervalul pentru reabilitarea sau reparaţia capitală este cuprins 35 - 50 ani, în funcţie de evaluările tehnice. Ca exemplu, podul de la Mărăcineni, reabilitat după inundaţiile din anul 2005, a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreţinere periodică şi nu a unui program de reabilitare. Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului”, arată CNAIR.
Se cere evitarea panicii
Compania dă asigurări că situaţia podurilor din România nu se află în situaţie gravă, iar problemele apărute pot fi ţinute sub control prin activităţi de reparaţie curentă. „Facem apel la cei care prezintă în spaţiul public informaţii în legătură cu situaţia infrastructurii naţionale, să verifice cu atenţie veridicitatea lor, deoarece în caz contrar riscă să producă panică şi confuzie în societate”, atrag atenţia reprezentanţii CNAIR.