x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod Portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până marţi dimineaţă

Cod Portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până marţi dimineaţă

20 Iun 2016   •   14:10
Cod Portocaliu de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până marţi dimineaţă
Sursa foto: Dan Marinescu/INTACT IMAGES

Hidrologii au instituit, luni, Cod Portocaliu de inundaţii pentru râuri din 9 judeţe, avertizarea urmând să fie valabilă până marţi dimineaţă.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în intervalul 20 iunie, ora 18,00 - 21 iunie, ora 10,00, pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna - bazin superior şi afluenţi, afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), Barcău - bazin superior şi afluenţi (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi (judeţele Bihor şi Arad), afluenţii râurilor Crişul Repede şi Crişul Alb (cu probabilitate mai mare pe afluenţii aferenţi cursurilor inferioare ale acestor râuri) - judeţele Cluj, Bihor, Arad şi Hunedoara, afluenţii mici ai Mureşului din judeţele Hunedoara şi Arad, Bega Veche, Bega (bazin superior şi afluenţi) judeţul Timiş, Timiş superior şi afluenţii săi din judeţele Caraş Severin şi Timiş, bazinele superioare ale Bârzavei, Caraşului şi Nerei şi afluenţii lor (judeţul Caraş Severin).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Arad şi Bihor.

Totodată, până marţi după-amiază la ora 14,00, a fost instituit Cod Galben de inundaţii pe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Timiş, Caraş-Severin, Gorj şi Mehedinţi.

Astfel, este Cod Galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic, afluenţii mici ai Someşului aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), bazinele superioare şi afluenţii râurilor: Crişul Repede (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Mureş - bazin superior (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Bistriţa Năsăud, Mureş, Alba, Cluj, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele Caras-Severin şi Timiş), Bârzava, Moraviţa (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi.

Pe râurile din bazinele hidrografice: Bistriţa - bazin superior aferent judeţului Suceava, Moldova - bazin superior aferent judeţului Suceava, Suceava (judeţul Suceava) Codul Galben urmează să expire marţi dimineaţă la ora 9,00.

INHGA precizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 20 iunie, ora 18,00 - 21 iunie, ora 3,00 pe unele râuri mici din judeţele Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj şi Maramureş.

Începând de luni după-amiază va intra în vigoare o atenţionare Cod Galben de ploi abundente şi disconfort termic în 12 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă până marţi dimineaţă.

Judeţele care vor intra sub Cod Galben sunt Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş.

Pe de altă parte, din după-amiaza zilei de luni, 20 iunie, în sudul, estul şi local în centrul ţării disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. AGERPRES

×