x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Concediu medical şi pentru părinţii de adolescenţi

Concediu medical şi pentru părinţii de adolescenţi

de Monica Cosac    |    17 Dec 2017   •   15:50
Concediu medical şi pentru părinţii de adolescenţi

Părintele care are în îngrijire un copil grav bolnav va putea beneficia de concediu medical şi de indemnizaţie pentru îngrijirea lui până la vârsta de 16 ani, în condiţiile în care, până acum, limita de vârstă era de şapte ani, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată, ieri, de Guvern. Lista acestor afecţiuni grave va fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Potrivit Executivului, actul normativ adoptat ieri simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menţionate anterior. În aceste cazuri, s-a stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinţi, cât şi unei persoane împuternicite de acesta. De asemenea, medicii vor putea completa şi transmite acest document în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. 

 

×
Subiecte în articol: concediu medical