x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copil, în vârstă de 10 ani, în comă alcoolică

Copil, în vârstă de 10 ani, în comă alcoolică

23 Iun 2016   •   17:37
Copil, în vârstă de 10 ani, în comă alcoolică
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Un copil de zece ani din localitatea Iveşti a ajuns joi în comă alcoolică la Spitalul de Copii Galaţi, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces împreună cu un adolescent, care a ajuns la rândul lui la Spitalul Municipal Tecuci.

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi a fost solicitat la Iveşti, în comunitatea de romi, după ce rudele unui copil au anunţat că acesta este inconştient.

"Când am ajuns, într-adevăr copilul era în comă profundă, apoi şi-a mai revenit, a început să vomite şi emana o halenă alcoolică. Era în comă etanolică. A fost stabilizat şi transportat la Spitalul de Copii de un echipaj SMURD care l-a preluat de la echipajul nostru", a declarat directorul SJA Galaţi, Mihai Polinschi.

Potrivit medicului Eva Maria Cojocaru, de la Spitalul de Copii Galaţi, băiatul avea o alcoolemie de 2 g/mie, era în comă alcoolică, în prezent fiind în stare bună.

Se pare că acesta nu ar fi băut singur, pentru că, în acelaşi timp, de la aceeaşi adresă, a fost transportat la Spitalul Tecuci un adolescent de 15 ani, aflat în stare de ebrietate.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi a început o anchetă în acest caz.

"Este vorba de un băiat de zece ani, în comă alcoolică, un copil neglijat, care nu avea nici acte. Cel mai probabil copilul va fi luat din familie, aşa cum s-a întâmplat şi cu alţi doi copii din Cuca, care au ajuns la spital acum două săptămâni, tot în comă alcoolică", a declarat directorul adjunct al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza. AGERPRES

×
Subiecte în articol: copil in coma alcoolica