x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Corupţii nu mai au dreptul la pensii speciale

Corupţii nu mai au dreptul la pensii speciale

de L. Budin    |    06 Sep 2019   •   13:11
Corupţii nu mai au dreptul la pensii speciale
Sursa foto: AVNphotolab/Getty Images/iStockphoto

Persoanele remunerate din fonduri publice nu vor mai putea beneficia de pensiile speciale, dacă au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie, prevede o iniţiativă legislativă depusă în Parlament.

Potrivit proiectului, nu vor beneficia de pensie de serviciu judecătorii CCR, membrii corpului diplomatic şi consular al României, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, personalul de specialitate criminalistică, tehnicienii criminalişti, militarii, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, care au o condamnare definitivă pentru corupţie.

Proiectul de modificare şi completare a unor acte normative cu privire la instituirea interdicţiei beneficiului la pensie de serviciu pentru persoanele remunerate din fonduri publice condamnate definitiv pentru fapte de corupţie a fost iniţiat de doi deputaţi PNL, Florin Roman şi Romeo Nicoară.  

În expunerea de motive, iniţiatorii proiectului au spus că pentru aleşii locali sau pentru parlamentari există interdicţia acordării unei pensii de serviciu în cazul în care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, şi trebuie să se creeze o echitate între categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional. 

×
Subiecte în articol: pensii speciale