x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum să te fereşti de radiaţiile mobilului

Cum să te fereşti de radiaţiile mobilului

13 Feb 2019   •   19:30
Cum să te fereşti de radiaţiile mobilului

Toate smartphone-urile emit radiaţii prin antenele folosite pentru conectarea la celulele telecom. Iată câteva soluţii simple prin care expunerea la radiaţii poate fi măcar limitată, dacă nu eliminată complet.

Foloseşte căşti pentru a vorbi la telefon. Valoarea SAR este măsurată atunci când dispozitivul iniţiază un apel de voce, la nivelul urechii utilizatorului. Astfel, cea mai simplă metodă pentru a nu te expune la radiaţiile unui telefon este să nu vorbeşti cu el la ureche. Cele cu fir reduc semnificativ nivelul de radiaţii la care te expui, multe dintre smartphone-urile din zilele noastre fiind livrate cu o astfel de pereche de căşti în pachet. De asemenea, poţi folosi funcţia „speaker”, vocea interlocutorului fiind redată prin intermediul difuzoarelor telefonului, însă aceasta transformă discuţia dintr-una privată într-una publică. Utilizarea unei boxe wireless este de asemenea o soluţie similară.

Nu vorbi la telefon atunci când ai semnal slab sau în spaţii închise. Probabil că aţi observat că utilizarea unui smartphone într-o zonă cu semnal slab scade semnificativ autonomia faţă de utilizarea lui într-o zonă cu acoperire bună. Acest lucru se datorează faptului că telefonul amplifică puterea antenei pentru a putea prinde un semnal cât mai bun pentru a asigura o conexiune fără întreruperi în cazul unui apel sau pentru o conexiune la internet.

Nu purta telefonul în buzunar

Există studii care au găsit legături între radiaţia emisă de telefoanele mobile şi deteriorarea calităţii spermei şi ovarelor. Expunerea pe perioade lungi ar putea accelera infertilitatea. În cazul în care aveţi posibilitatea, purtaţi telefonul într-un ghiozdan, o geantă sau în mână şi poziţionaţi întotdeauna telefonul pe masă, pentru a vă proteja mai bine de radiaţii.

O altă soluţie relativ simplă este limitarea convorbirilor telefonice în toate situaţiile. În cazul în care aveţi opţiunea, încercaţi să daţi mai multe mesaje text prin intermediul serviciilor SMS sau aplicaţiilor de chat.

 

×
Subiecte în articol: radiatii mobil