x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cutremur în România, la o adâncime de 130 km

Cutremur în România, la o adâncime de 130 km

08 Apr 2018   •   08:39
Cutremur în România, la o adâncime de 130 km

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter s-a produs în judeţul Prahova, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

 

Seismul a avut loc la o adâncime de 130,9 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Sinaia (41 kilometri), Ploieşti (58 kilometri), Covasna (54 kilometri) şi Buzău (63 kilometri) şi a fost înregistrat la ora 20:39.

Cel mai recent cutremur de peste 3 grade a avut loc pe 1 aprilie în judeţul Vrancea. Acesta a avut magnitudinea de 3,2 pe scara Richter.

În luna martie, în România, au avut loc 23 de cutremure cu magnitudinea între 2 şi 4,6 pe Richter, cele mai multe fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.

Anul trecut, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, cutremurul fiind resimţit şi la Bucureşti.

Cele mai puternice cutremure produse în România în ultimii 27 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter. AGERPRES

×