x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social De ce îşi bat românii copiii

De ce îşi bat românii copiii

de Theodora Şutiu    |    11 Iul 2019   •   13:10
De ce îşi bat românii copiii
Sursa foto: monkeybusinessimages/Getty Images/iStockphoto

Cazul femeii din Cluj, care şi-a bătut copilul de 9 ani până la omorât, atrage atenţia asupra violenţei în familie, una dintre cele mai grave probleme sociale din România. Doar anul trecut Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a raportat aproximativ 15.000 de cazuri de violență asupra copilului, dintre care 1173 de abuz fizic. Aproape 80% dintre ele s-au produs în sânul familiei. Cei mai mulţi dintre adulţi sunt de părere că bătaia este bună pentru copil.

Cel mai recent studiu al Fundației World Vision România arată că orice tip de violenţă fizică sau psihică poate afecta dezvoltarea copilului pe termen mediu și lung. Victimele au şanse mari să dezvolte tulburări de comportament cu ar fi apatia, agresivitatea, impulsivitatea, agresivitatea, minciuna, fuga de acasă, furtul sau consumul de alcool şi droguri: „ Orice formă de traumă sau violenţă naşte un blocaj, de la blocaje de creştere şi dezvoltare, la blocaje în comunicare sau relaţionare. Aceşti copii au probleme în a se înţelege pe ei înşişi, dar şi mediul din jur. Astfel, stima de sine poate fi afectată pe viaţă, dar şi întreg viitorul lor. Un copil traumatizat este un copil pe care l-ai lipsit de posibilitatea de a înţelege care îi sunt abilităţile ce-l pot face remarcat, dar şi cum să se folosească de acestea pentru a-şi construi un viitor” spune psihoterapeutul Constantin Cornea.

Legislaţia nu se aplică

Deși legislația interzice violența fizică asupra copilului, conform articolului 33 aliniatul 1 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, există foarte multe cazuri de copii bătuţi şi în prezent. Motivul este, spun specialiştii de la World Vision, necunoaşterea acestor legi de către publicul larg, neaplicarea ei şi faptul că în lege, deşi se precizează clar că un „copil nu poate fi supus pedepselor fizice”, nu sunt incluse însă sancțiunile pentru nerespectarea acestui drept al copilului,  acela de a fi „protejat împotriva oricăror forme de violență, vătămare sau abuz fizic sau mental” (art. 19 din Convenția Organizației Națiunilor Unite semnată de România).

 

Cifrele groazei

1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului

Doar 1 din 10 (9%) părinţi români nu şi-ar lovi niciodată copilul

1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului

8% ar lovi copiii, dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle

8% invocă motivații religioase

6% lovesc copiii gratuit, fără motiv

5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel

3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc

 

Fundaţia World Vision îi îndeamnă pe părinții să își crească copiii cu  dragoste și fără violență. Știm că orice persoană poate avea momente de slăbiciune, de aceea îi încurajăm pe toți să apeleze la servicii specializate atunci când au nevoie.

 

 

×