Un bărbat în vârstă de 59 de ani internat la Institutul Oncologic Bucureşti s-a aruncat de la etaj miercuri, în jurul ori 12,00, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Simion Laurenţiu.
El a afirmat că pacientul era internat în unitatea medicală cu afecţiune oncologică stadiul IV, în principal pentru îngrijire paleativă.
"Un pacient de sex masculin, de 59 de ani, care era internat cu afecţiune oncologică în stadiul IV (ultimul stadiu de evoluţie al bolii), internat în principal pentru îngrijire paleativă pe una din secţiile de oncologie medicală aflată la etajul 6 al IOB, s-a aruncat pe fereastra salonului unde era internat, în jurul orei 12,00. Când a ajuns un medic de la ATI, să-i acorde primul ajutor, a constatat decesul", a declarat Simion Laurenţiu.