x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Actele medicale, „desecretizate”. Cine va putea cere documentele medicale ale unui pacient care a murit în spital

Actele medicale, „desecretizate”. Cine va putea cere documentele medicale ale unui pacient care a murit în spital

de Monica Cosac    |    06 Feb 2023   •   08:00
Actele medicale, „desecretizate”. Cine va putea cere documentele medicale ale unui pacient care a murit în spital
Sursa foto: Hepta

În urma unei solicitări venite din partea Avocatului Poporului, care a cerut corectarea lacunelor legislative privind accesul familiei la diagnosticul și tratamentul administrat unui pacient mort într-un spital, Ministerul Sănătății (MS) schimbă Legea drepturilor pacienților. Deși un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului (OUG) cu modificările propuse a fost pus deja în dezbatere publică, reprezentanții MS par încă nehotărâți legat de categoriile de persoane care vor putea avea acces la informațiile cu caracter confidențial din documentele medicale ale unui pacient decedat.

Proiectul de act normativ, care completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, a fost publicat vineri pe site-ul Ministerului Sănătății, în transparență decizională, la scurt timp după ce instituția Avocatul Poporului a anunțat că a solicitat ministrului Sănătăţii să dispună luarea măsurilor legale care se impun pentru modificarea cadrului legal existent, prin introducerea unei excepţii de la dispoziţiile  actuale, care să reglementeze situația în care un pacient ajunge în unitatea sanitară într-o stare de imposibilitate de a-şi exprima consimțământul.

Numeroase situații în care pacienții nu-și pot da acordul

În prezent, potrivit Legii drepturilor pacientului (L 46/2003), toate informaţiile medicale privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia, cu excepția cazului în care pacientul își dă consimțământul explicit, sau dacă legea o cere în mod expres (de exemplu, datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale sau pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunităţii).

Același document prevede că pacientul are acces la datele medicale personale și, de asemenea, are dreptul de a desemna o persoană care să aibă acces deplin la aceste informaţii cu caracter confidenţial din foaia de observaţie, atât în timpul vieţii pacientului, cât şi după decesul acestuia, însă nu reglementează situația în care, la internare, pacientul se afla în imposibilitatea exprimării acordului cu privire la comunicarea datelor cu caracter personal.

Este vorba, spre exemplu, de victimele unor accidente sau violențe, de persoanele cu anumite dizabilități; unii vârstnici sau persoanele în comă, cei care au suferit un infarct miocardic, un accident vascular sau pierderea conștienței, dar și de alte situații.

Așadar, în lipsa unui înscris prin care pacientul să se exprime cu privire la confidențialitatea datelor medicale care-l privesc, aparținătorii nu au acces la aceste informații.

În prezent, rudele/aparținătorii pacientului decedat se lovesc de refuzul unității sanitare față de solicitarea acestora de a obține informații medicale, existând doar posibilitatea ca moștenitorii să obțină pe cale judecătorească aceste documente medicale.

Prin proiectul de OUG se dorește corectarea acestei situații, în sensul creării posibilității aparținătorilor/moștenitorilor/rudelor de până la un anumit grad de a avea acces la datele medicale ale pacientului după decesul acestuia, „în situația în care cel care a murit nu și-a exprimat, în timpul vieții, o dorință contrară și consemnată în scris, în acest sens”.

Două variante de rude

Astfel, Ministerul Sănătății introduce patru categorii de persoane care vor avea acces la documentele medicale ale unui pacient decedat în spital, dacă acesta nu a putut să-și exprime consimțământul pe perioada internării în unitatea sanitară, însă nu este foarte clar care sunt cele patru categorii, având în vedere că textul proiectului de OUG este foarte diferit de cel cuprins în nota de fundamentare a actului normativ.

Concret, proiectul de OUG prevede că informațiile medicale cu caracter confidențial vor putea fi furnizate următoarelor persoane, în ordinea menționată:

  • soțului supraviețuitor,
  • descendenților,
  • ascendenților,
  • unei rude de până la gradul IV inclusiv.

Pe de altă parte, în documentul care însoțește proiectul este inclusă o altă variantă modificării propuse și spune că informaţiile medicale cu caracter confidenţial vor putea fi furnizate:

  • „- partenerului legal supraviețuitor;
  • - persoanei desemnate/mandatate, în scris, de către partenerul legal;
  • - moștenitorilor legali, prin desemnarea de comun acord de către aceștia a unui reprezentant pentru relația cu terții;
  • - rudei de până la gradul III, în lipsa rudelor de gradul I sau II, care și-a asumat serviciile funerare ale defunctului”.

I-a murit copilul, dar spitalul a refuzat să-i spună mamei tratamentul și diagnosticul

Deși, în ultimii ani, presa a semnalat mai multe cazuri în care diverse spitale din țară au refuzat să le dea rudelor unor pacienți decedați documentele medicale ale acestora, Ministerul Sănătății a elaborat actul  normativ care corectează această situație abia după solicitarea Avocatului Poporului.

Mai exact, Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului s-a sesizat cu privire la un caz al unei femei căreia Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe i-a refuzat comunicarea datelor, respectiv eliberarea documentelor medicale, în lipsa consimțământului exprimat explicit de fiul său, victimă a unui accident de circulație în cursul anului trecut.

„Fiul petentei a fost implicat într-un accident, pe raza comunei Micfalău, judeţul Covasna, accident în urma căruia a ajuns în stare gravă la spital, ulterior, în aceeaşi zi, decedând. Este vorba de un pacient care a fost în imposibilitate absolută de a exprima vreo opţiune cu privire la desemnarea unei persoane care să aibă acces deplin la datele sale legate de diagnostic, tratament etc.”

 

Avocatul Poporului a fost sesizat de-a lungul timpului cu diferite situaţii semnalate de petenţi, care au întâmpinat în obţinerea de informaţii medicale despre rudele internate. „Ne-au fost aduse în atenţie inclusiv cazuri în care persoanele internate au decedat fără ca aparţinătorii lor să poată lua legătura cu ei sau să obţină informaţii privind starea lor de sănătate”, a transmis Avocatul Poporului.

×