x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Întâlnire tulburătoare peste ocean. Doi frați gemeni români s-au regăsit după o jumătate de secol

Întâlnire tulburătoare peste ocean. Doi frați gemeni români s-au regăsit după o jumătate de secol

de Redacția Jurnalul    |    22 Feb 2023   •   19:00
Întâlnire tulburătoare peste ocean. Doi frați gemeni români s-au regăsit după o jumătate de secol
Sursa foto: shutterstock

Doi gemeni care au fost abandonați la naștere s-au regăsit după jumătate de secol. Ambii locuiesc în Canada, destul de aproape unul de celălalt.

Dacina Crasnanic și Traian Alexandru și-au făcut, separat, testele ADN pentru a afla mai multe despre istoricul medical al familiei. Atunci au aflat că sunt frați gemeni. 

Ei au emigrat în Canada și locuiesc, total întâmplător, la o distanță de circa 30 de minute unul de celălalt. 

"Este o nebunie. Adică, de ce Canada? Aș putea fi în Anglia. Aș putea fi în Germania. Aș putea fi în Spania. Sunt cetățean european. Aș putea fi peste tot, dar eu sunt aici", a spus Traian Alexandru pentru CBC.  

Dacina locuiește în Markham, la nord de Toronto, aproape de fratele ei.

În ajunul Crăciunului din 2021, ea a primit un mesaj pe o rețea de socializarre de la Alexandru, care aflase rezultatele analizelor. S-au întâlnit câteva zile mai târziu. Poveștile lor de viață sunt asemănătoare. 

 ”La început, părea ireal. Știam că este real, dar încă nu-mi venea să cred”, povestește Dacina.

Cei doi frați gemeni au fost abandonați și adoptați la scurt timp. Dacina spune că directorul unui orfelinat din România a găsit-o într-un tufiș de lângă clădirea instituției, incident pe care l-a aflat când avea 20 de ani. Atunci a observat o deosebire dintre povestea care i se spusese și datele din certificatul de naștere. Femeia s-a mutat în Canada împreună cu soțul și copiii ei, în anii 90. 

Și Alexandru era mare când mama sa adoptivă i-a spus adevărul. 

”Un militar era în drum spre muncă și a văzut ceva. Eram aproape de toboganul de gunoi, în aer liber”, povestește acesta.

Soldatul care l-a găsit pe Alexandru și l-a adus la sediul poliției, iar mama lui, al cărei frate era căpitan la poliția locală, l-a luat acasă.  

Și Alexandru a emigrat în Canada și mai mulți ani a venit în România înainte de a stabili la Toronto, în 2008. Fosta sa soție și fiul lui s-au mutat și ei în același oraș pentru a fi mai aproape. Pentru el mutarea în Canada a fost o provocare deoarece nu avea mulți prieteni. 

”Reuniunea cu sora mea este mai presus de orice”, a spus el. 

Și Dacina se bucură că și-a găsit fratele, deși ar fi vrut să se fi cunoscut din copilărie. 

”Plănuiesc să trăiesc până la 100 de ani, așa că mai avem 50 de ani pentru a compensa timpul pierdut”.

Deși nu au știut că sunt frați, Dacina și Alexandru au fiecare câte cun băiat pe care îi cheamă Victor și studiat amândoi la aceeași facultate, din cadrul Universității Metropolitane din Toronto. Cei doi veri au devenit apropiați în ultimul an.  Ei urmăresc aceleași emisiuni tv, le place matematica și Războiul Stelelor. 

”Încă descoperim lucruri pe care le avem în comun”, spune Victor Alexandru, care are acum 30 de ani.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: gemeni abandonati canada