Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, a cerut marţi într-o scrisoare deschisă adresată premierului Mihai Tudose şi ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa, urgentarea finanţării programului de tratament cu imunoterapie la nivelul cerut de comunitatea medicală şi de pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar metastatic, "cărora li se prescrie inutil chimioterapie".
Potrivit sursei citate, rectificarea bugetară din septembrie "deja face victime" printre pacienţii cu cancer pulmonar metastatic, care "ar fi trebuit să înceapă terapia încă de atunci, iar numărul acestora va creşte dacă următoarea rectificare va fi negativă" pentru tratamentele cost-volum şi cost-volum-rezultat.
"În lipsa unei finanţări corespunzătoare a tratamentului, 10.000 de femei şi bărbaţi, 50% dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 65 de ani, vor muri începând chiar de acum, când dumneavoastră parcurgeţi aceste rânduri", afirmă Cezar Irimia.
Totodată, FABC susţine că tratamentul necesar acestor pacienţi este disponibil şi în România.
"(...) Aceşti pacienţi sunt trataţi în prezent cu chimioterapie, care consumă resursele sistemului doar ca să le mai prelungească viaţa cu câteva zile, în timp ce toate ghidurile terapeutice moderne şi toate recomandările Comisiei Naţionale de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătăţii recomandă imunoterapia ca tratament pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar metastatic. Această terapie este disponibilă şi în România, însă din motive ce nu pot fi calificate pacienţii primesc în continuare chimioterapie", se mai arată în document. AGERPRES